Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deputata PSD a anunțat că a semnat și depus, împreună cu colegii parlamentari social-democrați, două propuneri legislative care vizează corectarea unor măsuri greșite și inechitabile din Pachetul 1!

Prima inițiativă se referă la scutirea de la plata CASS pentru mamele aflate în concediul de creștere a copilului. Deputata argumentează că „în contextul declinului demografic, care impactează profund pe termen lung atât asigurarea forței de muncă pentru economie, cât și stabilitatea sistemului de pensii, impunerea CASS la mame contravine interesului național al României“. Potrivit acesteia, decizia actuală „accentuează vulnerabilitatea financiară a mamelor și adâncește decalajele sociale”.

Cea de-a doua propunere legislativă are în vedere scutirea de la plata CASS pentru veterani, invalizi și văduve de război, foști deținuți politici și personal monahal. „Această facilitate fiscală este un efort financiar minor în raport cu respectul pe care îl datorăm acestor oameni care și-au riscat viața și libertatea pentru țară și pentru societate. Nu putem pretinde sacrificii în perioadele de cumpănă ale istoriei dacă nu ne respectăm eroii.“, a declarat Mihalcea. Totodată, ea a subliniat că „asigurarea medicală este o formă de respect pentru sacrificiul celor care își dedică viața susținerii valorilor creștine, care stau la baza culturii și identității românești“.

Deputata PSD a mai precizat că partidul său va folosi toate căile politice pentru promovarea acestor măsuri, chiar dacă nu a obținut susținerea partenerilor din Coaliție.

JCS-Denis Dutca