Pentru că a dat lumii şi literaturii oameni
precum Ion Chichere, Nicolae
Sârbu, Octavian Doclin
şi mulţi, mulţi alţii,
Reşiţa a fost
supranumită „oraşul cu
poeţi“, devenind un pion important
pe harta literară a Banatului
şi a ţării.
Născută din dragoste pentru cuvânt
şi hrănită cu dragostea pentru
creaţie, poezia lui Octavian Doclin
reuşeşte să transforme vorbele în
simţiri profunde. Recent, la editura
Anthropos din Timişoara a apărut a
XXXI-a carte de poeme, „Urna
Cerului“ a cunoscutului poet
reşiţean.
Volumul este de fapt un lung poem în 34 de
secvenţe şi el încheie demersul liric
de 40 de ani al poetului preocupat de relaţia
dintre poet/poem/poemă şi cuvânt.
Poetul îşi începe ultimul periplu prin
lumea cuvintelor cu „Melancolia
lucidităţii“. „Hei tu
cuvântule/intră înapoi în
cuvânt/aşa cum tu ai ieşit/ poemule/pe
tine dragostea mea/poema mea/te voi
renaşte/în memoria ta/tot astfel
cum/paingul/îşi reface/pânza“.
Cuvintele curg precum apa cristalină dintr-un
izvor de munte şi hrănesc sufletele precum o
face fericirea supremă. Poemele cuprinse în
„Urna Cerului“ sunt minimale, concise,
motiv pentru care ne încarcă cu o
intensă spiritualitate. Adevăr şi putere
spirituală, ambele dăruite unor persoane
dragi autorului.
Pentru prieteni, pentru toţi cei ce iubesc poezia
însă cel mai emoţionat poem îi
este adresat celei mai curate iubiri, cea pentru
mamă. Octavian Doclin se
opreşte din călătoria prin lumea
poemelor din ultima sa carte cu secvenţa 34
„Urna Cerului (poemul de foc)“.
Anca Preda