Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Concursul de șah rapid ”Horia Irimia – 64” s-a desfășurat sâmbătă, 23 august, la Reșița, gazdă fiind Sala Polivalentă!

„Pentru șahiști, vârsta de 64 de ani este o cifră rotundă însemnând cele 64 de pătrate ale tablei de șah. De aceea am finanțat acest concurs. Dar organizatori au fost Asociația Județeană de Șah și președintele Mihai Bolintiș, care a fost și arbitrul competiției, competiție înregistrată și la Federația Internațională de Șah. Au participat aproape 40 de jucători de toate vârstele, de la 6 ani la 81 de ani din Reșița, Caransebeș, Bocșa, Berzovia, Păltiniș, Carașova. După 7 runde foarte disputate, clasamentul general l-a dat câștigător pe juniorul candidat de maestru Alex-David Korcsek (CS Muncitoresc Reșița) cu 6 puncte din 7. Pe locul al doilea a fost tot un junior, Alin Stîngu (candidat de maestru legitimat la CS Muncitoresc Reșița), cu 5,5 puncte, iar pe locul al treilea s-a clasat jucătorul de categoria I Gheorghe Mihai Hock (Reșița), tot cu 5,5 puncte. La Veterani, primul s-a clasat Ioan Păduraru, urmat de Ioan Calomfirescu și de maestrul național Valeriu Grozav. La juniori primul s-a clasat caransebeșeanul Dragoș Tămașilă, urmat de reșițenii Alexandru Pup și Vlad Guțu. Prima dintre junioare a fost Ana-Emilia Cozma, legitimată la CSM Caransebeș. Bogdan Grecu a fost primul la juniori sub 12 ani, iar fratele său primul la juniori sub 10 ani, ambii din Păltiniș și legitmați la CSM Caransebeș. Mulțumesc colegilor șahiști pentru surpriza făcută cu tortul aniversar și alte cadouri specifice pe tema șahului.”, a spus șahistul Horia Irimia, cel care a împlinit 64 de ani chiar pe 23 august.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu