CARAȘ-SEVERIN – CSM Caransebeș, principala favorită la câștigarea campionatului, primește în prima etapă a noului sezon vizita celor de la Narcisa Zervești, una din revelațiile sezonului trecut!
Antrenorul caransebeșenilor, Gheorghe Manu, spune că elevii săi tratează cu respect orice adversar și speră să-i facă bucuroși pe suporterii care vin pe stadionul din Balta Sărată. „Noi respectăm fiecare adversar, toți intrăm pe teren cu aceleași șanse. Suntem bucuroși că jucăm primul meci acasă, sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor suporterilor. Sâmbătă, în 23 august, jucăm la Hațeg cu Unirea DMO amicalul cu echipa de Liga 3, un adversar tare, meci în care o să vedem la ce nivel suntem.“, ne-a declarat Manu. Înainte de prima etapă din Liga a IV-a, caransebeșenii vor juca acasă în primul tur din Cupa României cu CS Oțelu Roșu, pe 30 august, de la 17.30.
Pentru cei de la Narcisa Zervești începutul de tur se anunță unul de foc, cu trei partide dificile, cea la CSM Caransebeș, acasă cu Armenișul, locul 2 de anul trecut, și o nouă deplasare, la Oravița. „E un început extrem de dificil pentru noi, jucăm încă din prima etapă cu favorita la câștigarea campionatului, ei sunt mult mai avansați cu pregătirea decât noi, au lotul format, vor avea și meciul de Cupă, noi încă ne căutăm formula ideală pentru primul 11. Era bine să fi jucat meciurile dificile mai spre mijlocul campionatului, ca să ne intrăm și noi în ritm. E clar că în prima etapă CSM-ul e favorită certă, dar noi ne jucăm șansa. Etapa a doua primim Armenișul, un miniderby, o să fie complicat, iar a treia etapă, la Oravița, iar o deplasare foarte grea. Dacă facem patru puncte în primele trei etape suntem mai mult decât mulțumiți.“, a spus și Silviu Neghină, directorul sportiv al Narcisei, care a încheiat cu o veste bună: motorul echipei din sezonul trecut, experimentatul Liviu Străin, s-a întors la Zervești, după ce la un moment dat era dat ca sigur la CSO Anina.
CSM Caransebeș și Narcisa Zervești s-au întâlnit și la începutul acestui an într-o partidă amicală (foto arhivă CAON), câștigată de caransebeșeni cu un scor clar, 6-0!
JCS-R.M.