REȘIȚA – Începând cu seara de 22 iulie, Primăria Reșița, prin Serviciul Gospodărie Urbană, dă startul primei campanii de dezinsecție din acest an, programată să se desfășoare între 21 și 29 iulie, în funcție de condițiile meteorologice!
Zonele în care o să fie desfășurată această campanie de dezinsecție sunt spațiile deschise ale domeniului public și privat al municipiului. „Zonele vizate sunt parcuri, spații verzi, cimitire, maluri de râuri, aliniamente stradale și alte asemenea spații. Se va interveni și în toate localitățile aparținătoare. Nu există zone prioritare – absolut toate vor fi tratate.“, a declarat Cornelia Burileanu, șef Serviciu Gospodărie Urbană, pentru Caon.
Întrebată de ce s-a ales această perioadă, Burileanu a explicat că este vorba despre o campanie programată încă de la începutul anului: „Programul a fost stabilit împreună cu operatorul, în funcție de condițiile meteo și de disponibilitatea utilajelor. Așa ne asigurăm că intervenția se face într-o singură trecere, pentru eficiență, conform legislației în vigoare.“
Deși perioada anunțată oficial este 21–29 iulie, intervențiile efective vor începe din seara zilei de 22 iulie. „Luăm întotdeauna un interval mai mare, ca să putem ajusta programul în funcție de vreme. Dacă plouă, acționăm o zi mai târziu.“
Cornelia Burileanu a confirmat că „este prima acțiune de dezinsecție din acest an. Conform graficului, urmează încă două: una în august și una la începutul lunii septembrie.“
Valoarea totală a campaniei din iulie este de peste 117.000 lei. „Se compune din mai multe activități. Pentru dezinsecția spațiilor deschise, parcuri, cimitire, târguri și oboare, valoarea este de 51.000 lei. Pentru dezinsecția de pe aliniamentele stradale, cu utilaje de mare capacitate – 55.000 lei. Iar larvizarea malurilor cursurilor de apă este evaluată la 11.000 lei.“, a detaliat Burileanu. Ea a precizat că acțiunile sunt realizate „în baza unui contract de delegare atribuit prin licitație publică anul trecut, pentru o perioadă de cinci ani“, și că finanțarea este „exclusiv din bugetul local“.
Pentru a se asigura că tratamentele aplicate au efect, lucrările vor fi monitorizate strict.
„Operatorul are obligația contractuală să verifice eficiența tratamentelor. Dacă se constată că zonele tratate nu au fost eficient acoperite sau apar focare în alte locuri, tratamentele vor fi reluate fără costuri suplimentare. Nu ne bazăm pe «la ochi», există un caiet de sarcini clar.“
Totodată, echipele din teren vor fi însoțite de personal din Primărie. „Fiecare mașină de intervenție va fi monitorizată de un inspector. Deschiderea substanțelor se va face în prezența noastră.“
Burileanu a declarat că, până în acest moment, serviciul pe care îl conduce a primit două sesizări scrise din partea cetățenilor, dar și mai multe apeluri telefonice legate de problema țânțarilor: „Este o nevoie reală. Oamenii simt disconfortul și reacționează.“
În campanie vor fi folosite Vectobac WG (larvicid) și Cymina Ultra (insecticid), produse avizate de Ministerul Sănătății. Primăria atrage totuși atenția asupra riscurilor: „Persoanele cu afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și copiii, sunt rugate să evite apropierea de echipamentele de pulverizare, pe durata lucrărilor.“
Întrebată dacă se dorește organizarea unui program periodic de dezinsecție, așa cum se întâmplă în orașele mari, Burileanu a mai adăugat că aceste acțiuni au loc deja anual: „Reșița are contract de delegare de mai mulți ani, prin licitație publică, cu valabilitate de câte cinci ani. Acțiunile de dezinsecție și deratizare sunt o obligație legală pentru municipiu.“
JCS-Denis Dutca
1 Comentariu
Bani irositi si prioritati gresite, localitatile care se bucura de insecte/daunatori putini/putine sunt cele in care controlul deseurilor este serios si gunoaiele nu sunt lasate la voia intamplarii, ai nostri trateaza problema cu larghete si neglijent, lasam gunoaiele sa fie ravasite dar mai facem cate o campanie de “dezinfectie” si mai cheltuim niste bani (doar nu sunt ai nostri), iar efectele se vad, tantarii nu dispar iar alte insecte daunatoare prolifereaza, si de ce ar fac face-o? viata e luxurianta pt. ele iar singurele victime certe sunt oamenii si pasarelele care ar putea manca niste insecte…daca n-ar fi fost puse pe fuga de insecticidele alea mortale. Aceasta doamna Burileanu s-a consultat cu cineva care pricepe cum se rezolva problemele astea sau ea are niste bani de cheltuit si nici o responsabilitate. Sigur e nevoie de disciplina si responsabilitate ceea ce greu gasesti prin administratie. E asa de greu sa-i pui pe cei din colectarea gunoaielor sa o faca cum trebuie si sa pastreze curate locurile de depozitare?