Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Avem proiecte finanțate din fonduri europene cu termene de finalizare în 2025, dar și altele scadente până în 2029!

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și publicate în 2 iulie 2025, județul nostru figura pe listă cu un număr de 68 de proiecte finanțate din fonduri europene în exercițiul financiar 2021-2027. Din valoarea totală de 2,23 miliarde lei (cca. 440 mil. euro), bani efectiv europeni sunt doar 1,46 miliarde lei (cca 290 mil. euro), diferența reprezentând-o cofinanțări din bugetul de stat sau din surse proprii, în cazul unora dintre proiecte. 49 dintre proiecte, cu o valoare totală de 1,12 miliarde lei sunt susținute prin Programul Regional Vest cu fonduri ale Uniunii Europene în valoare de cca 750 mil. lei.

Din cele 68 de proiecte, doar 8 trec drept finalizate până la 30 iunie, mai precis: 5 anul acesta, 1 în 2024 și 2 în 2023. Din valoarea totală a acestor 8 proiecte, de 21,6 mil. lei, cele mai mari sume au intrat în ”Reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 7 din Reșița” (9,53 mil. lei) și în ”Refacerea infrastructurii de instalații și echipamente cu impact în gestionarea crizei sanitare Covid 19 la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2” (6,76 mil. lei). Cele mai mici în schimb, câte 205.555 lei, au fost acordate GAL Reșița și Caransebeș, ca ”Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea Strategiei de Dezvoltare Locală”.

Până la sfârșitul acestui an mai au, conform MFE, termene de finalizare alte 28 de proiecte cu o valoare totală de aproape 442 mil. lei. Cel mai apropiat termen, 25 iulie, este cel de finalizare a proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear din Stațiunea Băile Herculane” (2,6 mil. lei), cele mai valoroase trei proiecte având termen de finalizare în 21-22 august. E vorba despre ”Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița” – Faza 1 (60,89 mil. lei), Faza 2 (109,54 mil. lei) și ”Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și în vehicule” din Reșița (foto), (74,21 mil. lei). Următoarele trei proiecte în ordinea descrescătoare a valorii, finanțate și ele prin Programul Regional Vest, au termene de finalizare în luna decembrie 2025: ”Modernizare DJ 608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6)” (44 mil. lei), ”Îmbunătățirea calității vieții sociale și culturale a populației orașului Bocșa, prin Refuncționalizare clădire cinema în Sală multifuncțională, Amenajare și extinderea Casei Orășenești de Cultură Bocșa, a parcului str. 1 Decembrie 1918, oraș Bocșa, și Reabilitare și modernizare străzi în Bocșa Română” (25,4 mil. lei) și ”Modernizare pistă de biciclete și infrastructură pietonală. Modernizare autobază și stații de autobuze, pentru transportul de călători – etapa II” (17,4 mil. lei).

De finalizat până în 2029 rămân alte 32 de proiecte cu o valoare totală de aproape 1,77 miliarde lei, astfel că (și) discuțiile pe marginea încadrării/depășirii termenelor sau a pericolului de a pierde finanțările europene vor putea continua. Mai precis, 13 proiecte au scadența în 2026 (306,4 mil. lei), 15 în 2027 (1,44 miliarde lei – din care 1 miliard aferent Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată demarat în 2021), 2 în 2028 (14,9 mil. lei) și 2 în 2029 (8,3 mil. lei).

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu