REŞIŢA – Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a organizat în data de 16 iulie 2025, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, adunarea de bilanț al celui de-al 38-lea an de activitate!
Președintele asociației, Erwin Josef Țigla și conf. dr. ing. Christian Paul Chioncel au prezentat un rezumat al bilanțul acesteia pe perioada 21 iulie 2024 – 16 iulie 2025, perioadă în care au fost organizate sau co-organizate 487 de manifestări în Banatul Montan, în țară și chiar peste hotare.
Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2024, cea de-a 34-a ediție), „Zilelor Literaturii Germane la Reșița” (în aprilie 2025, cea de-a 35-a ediție), precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 17-a ediție). În prim-plan s-a aflat desigur continuarea proiectelor dedicate celor două jubilee reșițene din 2021/2022: 250 de ani de istorie industrială și 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României. Acestora li s-a adăugat și sărbătorirea a 120 de ani de la începutul construirii Sistemului hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic, 1903 – 2023. În cele 487 de manifestări desfășurate în perioada evidențiată, sunt cuprinse și cele 36 cu caracter religios, precum și 207 de diferite expoziții.
Din 19 noiembrie 1987, de când funcționează asociația, au fost organizate sau co-organizate până în prezent, în total, 7.104 de manifestări. În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 7 titluri de carte, 48 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat, de asemenea, 48 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite.
Revista „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990.
După prezentarea bilanțului a urmat un program cultural-artistic cu formația de dansuri populare germane „Enzian”, copii și adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea), formație care, de curând a împlinit frumoasa vârstă de 26 de ani, cu Corul german „Franz Stürmer“ (care a împlinit, în luna mai, 34 de ani de activitate), dirijat de prof. Elena Cozâltea, acompaniat la orga electronică de Angela Kovács, dar și cu grupurile muzicale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca), Marianne & Petru Chirilovici, precum și „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas). De asemenea au fost expuse desene/picturi și sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina & Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv, de sculptură, condus de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcționând în cadrul organizației germane din Reșița de 31 de ani, împlinire care a fost sărbătorită în noiembrie trecut.
JCS-Erwin Josef Ţigla