REŞIŢA – Dacă până acum au fost 1.382 astfel de locuri de parcare, de-acum înainte numărul lor va fi de 1.632. Asta după ce Consiliul Local a aprobat zilele trecute modificarea și completarea HCL 13/2025 care stabilea numărul și amplasamentul locurilor de parcare cât și Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare și plată, fără pază din Municipiu.
Apar, astfel, 250 de locuri noi de parcare, prin suplimentarea cu 15 locuri a Parcării Triaj Locomotive care va avea 37 de locuri, suplimentar fiind introduse în sistem 101 de locuri pe Str. Paul Iorgovici – Str. Castanilor (Piața Republicii – Muncitoresc) și 134 pe Str. Timișoarei. După amenajarea care constă în trasarea, semnalizarea corespunzătoare și montarea indicatoarelor de parcare cu plată, parcările vor fi gestionate de către Serviciul Parcări al Primăriei. Ele vor putea fi utilizate contra cost, prin sistemul de autotaxare al aplicației mobile, prin achiziționarea abonamentelor de parcare și plata prin transmitere SMS.
Tarifele, stabilite prin același HCL 13, rămân nemodificate și sunt următoarele, pentru autovehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone: 0,74 euro/SMS/oră și 3,47 euro/SMS/zi – la plata prin SMS; 3,50 lei/oră și 16,80 lei/zi la plata cu cardul. Există și varianta achiziționării de abonamente, prin aplicație sau casierie, cu următoarele valori/durate: 70 lei/lună; 196 lei/3 luni; 392 lei/ 6 luni; 686 lei/an; respectiv abonamente de parcare pentru riverani (locatari), exclusiv prin casierie, de 50 de lei/an.
JCS-Walter Fleck