Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Fostele glorii ale fotbalului din Banat și-au dat întâlnire în weekend, în capitala gugulanilor, la cea de-a 11-a ediție a turneului de old-boys organizat de omul de fotbal Dan Avram!

Au răspuns invitației acestuia campioana de anul trecut UTA Arad (cu Mutică, Grad și Negrău), CSM Reșița (cu Leo Doană, Popa și Claudiu Balaci), Poli Timișoara (cu Florin Bătrânu), Corvinul Hunedoara, Era Club Caransebeș (cu două echipe), Buziașul, Berzasca, Făgetul și amatorii de la UCMH Reșița. Pe margine, chiar dacă nu s-au băgat la joc, am revăzut alți fotbaliști de legendă precum Iosif Rotariu, Florea Văetuș, Ion Florea sau Tavi Roșca.

„Mă bucur că au venit mulți foști fotbaliști de renume din partea de vest, înseamnă că m-au prețuit, înseamnă că am lăsat loc de bună ziua, atât ca fotbalist, cât și în viața de zi cu zi. Banatul are nevoie de un nou suflu în fotbal. Le mulțumesc celor care au venit pe stadion, la competiția noastră, m-au făcut să mă simt din nou tânăr la cei 72 de ani, iarba de pe acest stadion CFR merită să fie călcată de glorii ale fotbalului din Banat.”, a spus, cu emoție, Dan Avram, organizatorul turneului, fost mijlocaș bun al Caransebeșului.

„Dl Avram merită toate felicitările pentru acțiunea asta, de fiecare dată ne-am simțit bine la Caransebeș, o competiție plăcută, ne-am întâlnit cu foști colegi sau adversari, am depănat amintiri, mai facem mișcare.”, ne-a spus și fostul portar al Reșiței, Gheorghe ”Popică” Popa, acesta referindu-se scurt și la actuala CSM Reșița: „Ca fost jucător și antrenor la CSM, ne bucurăm foarte mult că au ajuns în play-off, din păcate cred că automulțumirea și-a pus amprenta, dar eu zic că perspectivele sunt bune!”

Un alt component al CSM-ului reșițean, arădeanul Dorel Mutică (Rapid, UTA), a jucat sâmbătă pentru veteranii de la UTA și s-a revăzut cu foștii colegi din Valea Domanului: „E mai greu cu alergarea pentru noi, când treci de o anumită vârstă, 52 de ani eu, dar e o plăcere să jucăm, să socializăm, m-am întâlnit cu foștii mei colegi de la Reșița cu care am amintiri frumoase, cu Leo Doană, cu Claudiu Balaci, cu Popică, mi-a făcut mare plăcere să-i revăd.”

Ionel ”Doctorul” Sabadiș, fosta extremă de viteză de la CFR Caransebeș, a jucat pentru localnicii de la Era Comexim, alături de Vasile Popescu, un alt component al feroviarilor din anii 70-80, de Costel Nemeș, dar și de primarul Felix Borcean: „Suntem foarte bucuroși că ne revedem cu jucători valoroși care au trecut prin fotbalul mare, să dea Dumnezeu să ne întâlnim sănătoși și la anul!”

Competiția a fost câștigată, poate surprinzător, de echipa din Berzasca, învingătoare în finala cu Era Comexim 1, scor 2-1. La învingători l-am regăsit în echipă pe cântărețul de muzică populară Bebe Dragomir, care ne-a spus că „e un lucru deosebit ce face dl Avram pentru foștii fotbaliști. Reprezint Clisura Dunării, am jucat pentru Berzasca, pentru că eu stau la Sichevița. Cât mai pot, nu mă las de sport, că și atunci când cânt o doină, trebuie să am suflu, iar prin sport mă mențin.”

Și pentru că am amintit de muzică populară, trebuie spus că toate echipele s-au întâlnit apoi la o a treia repriză, la un local din centrul Caransebeșului, acolo unde limbile s-au dezlegat, amintirile au fost depănate, iar buna dispoziție și prietenia au întregit o atmosferă pe care Dan Avram o dorește măcar pentru vreo câțiva ani buni de acum încolo.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu