TOPLEȚ – Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în afara localității Topleț, spre Orșova, bilanțul fiind unul tragic: un mort și alte două persoane grav rănite! Potrivit polițiștilor cărășeni, mașina condusă de un tânăr de 19 ani în care se aflau victimele ar fi luat foc după impactul violent cu un TIR!
„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani din comuna Topleț a condus un autoturism pe DN 6, direcția Orșova – Caransebeș, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule. După impact autoturismul a luat foc, unul dintre pasageri fiind găsit carbonizat. Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Identitatea celor doi pasageri din autoturism urmează a fi stabilită. Conducătorul ansamblului de vehicule, un cetățean turc, a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Cei doi răniți au fost transportați cu elicopterul SMURD la un spital din Craiova, însă medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele acestora de supraviețuire.
JCS-L.A.
FOTO: Restart News