REȘIȚA – CSM Reșița a obținut un rezultat de egalitate duminică, 6 aprilie, scor final 1-1, cu FC Voluntari, în etapa a II-a a play-off-ului Ligii 2!
Pe o ninsoare abundentă, CSM Reșița a fost mai prezentă în joc și și-a creat mai multe ocazii de gol în prima repriză, dar fără succes pentru băieții lui Stoican. În repriza a doua, mai prezentă în joc a fost FC Voluntari, care a și reușit să deschidă scorul în minutul 77. Doru Andrei a șutat din interiorul careului și l-a învins astfel pe Dincă, iar fix în acel moment în spatele porții Reșiței era o pisică neagră, care s-a speriat în momentul în care mingea a intrat în plasă. Dacă la partida de la Reșița, FC Voluntari a marcat în ultimele minute de joc, iată că și de această dată formația antrenată de Mihai Iosif a reușit spre finalul meciului să marcheze. Totuși, scenariul din Valea Domanului nu s-a mai repetat, pentru că Tucaliuc a obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 90+4. Și-a asumat executarea loviturii căpitanul Alin Dudea, care nu a greșit și a marcat de la punctul cu var golul care a făcut-o pe Reșița să plece neînvinsă de la Voluntari.
CSM Reșița: Dincă – Dolghi, Dudea (cpt.), Elton da Silva, Salhi, Chera, Haită, Cioiu, Gașpăr, Lascu, Jerdea. Rezerve: Mat. Goga – Doană, D. Fărăgău, Erico da Silva, Samake, Andr. Burlacu, Bocșan, Tucaliuc, Al. Negru.
FC Voluntari: Ius. Chirilă – Gîț, R. Garutti, Pițian (cpt.), Panțîru – Pandele, Popadiuc – D. Andrei, Carnat, Guțea – Dumiter. Rezerve: Chioveanu – Merloi, Schieb, A. Niță, D. Toma, Andreș, Moldskred, Armaș, Bujor.
Clasamentul play-off-ului după această etapă a doua arată astfel: 1. Csikszereda – 48 de puncte, 2. CSA Steaua – 42, 3. FC Argeș – 40, 4. CSM Reșița – 38, 5. Metaloglobus București – 38 și 6. FC Voluntari – 34. În etapa a III-a din play-off, CSM Reșița va juca miercuri, 9 aprilie, de la ora 19:00, acasă, cu FC Argeș.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Digisport.ro