REȘIȚA – Finala Campionatului Județean de șah clasic a avut loc la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă, iar jucătorii tineri încep deja să-și confirme valoarea!
Așa cum a precizat Mihai Bolintiș, tinerii Tamaș, Korcsek și Stîngu încep să facă legea la competițiile organizate de Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin.
„Finala Campionatului Județean de șah clasic 2024 a fost o restanță a Asociației Județene de Șah Caraș-Severin și s-a desfășurat în incinta sălii de șah de la Sala Polivalentă din municipiul Reșița. Inițial, la start au fost 12 jucători, dar din păcate, din motive medicale, Daniel Cristian Pădurean a trebuit să se retragă din competiție înainte de a desfășura măcar o partidă. S-au întrecut 11 jucători din cei care s-au calificat din semifinala desfășurată acum două săptămâni. Au fost și câteva wild carduri, evident maestrul Grozav a fost printre cei care au primit această facilitate. De asemenea, au mai participat Drăgilă și Grecu Bogdan Andrei, care n-au putut să se califice, deși au fost foarte aproape, deoarece linia de demarcare a fost trasată la doar patru puncte. Am dorit să-i promovăm și pe copii, deoarece ei încep să se afirme și dorim să avem jucători tineri și puternici în Caraș-Severin. Juniorii de performanță au făcut legea și mă gândesc aici la Tamaș, Korcsek și Stîngu, dar și veteranii au încercat să le opună rezistență, maestrul Grozav, Stroescu sau Drăgilă, care sunt jucători cu experiență. A fost o confruntare între generații, benefică pentru șahul din Caraș-Severin. Cred că s-a practicat un șah de calitate la aceste partide. A fost vorba de șah la tablă cu timp mare de gândire, deci erorile au fost reduse, iar calitatea jocului a fost evidentă. Premiile la această competiție au însemnat și bani, nu doar diplome și medalii. După această competiție va începe, la Craiova, Finala Campionatului Național de șah pentru seniori și Campionatul Național de amatori, unde Tamaș și Korcsek sperăm să ne reprezinte cu brio. Voi încerca și eu să particip la finala de amatori. Ne dorim ca în anii următori să avem mai mulți participanți la finalele naționale, pentru că județul nostru este o pată albă pe harta șahului românesc. Pe data de 9 februarie vom cunoaște podiumul la șah clasic pe 2024 din Caraș-Severin. Duminică va fi cea de-a 11-a rundă și atunci vom cunoaște exact rezultatele finale și câștigurile sau pierderile în puncte ELO. Concursul este omologat la FIDE și oferă posibilitatea unor creșteri de puncte sau scăderi. Cel mai bine clasat în acest moment este Korcsek Alexandru David, cu 2127, care se poate apropia și mai mult de granița celor 2200 de puncte, care înseamnă confirmarea titlului de candidat de maestru. Ne dorim să avem cât mai mulți candidați de maeștri. Cred că, în anii următori, rezultatele lor îi vor propulsa pe cei tineri în topurile naționale și internaționale. Sperăm că vor reprezenta cu cinste județul nostru în campionatele naționale de șah pe echipe.”, a declarat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru