CARAȘ-SEVERIN – Începând din ianuarie 1945, circa 10.000 de germani din Banatul Montan au fost trimiși să muncească, forțat, în minele din Donbas și Munții Ural!
Cele 8 decenii care au trecut începutul deportărilor în masă au fost marcate, în perioada 10-28 ianuarie, în cadrul unei serii de manifestări organizate de Forumul Democrat al Germanilor din România și filialele teritoriale ale acesteia. „Este o datorie de onoare pentru noi, ca urmași ai celor deportați, de a pune în prim plan în cadrul acestor evenimente, tot ceea ce a însemnat acea perioadă care se suprapune și declinului etniei germane pe teritoriul României.“, a declarat președintele Forumului județean, Erwin Josef Țigla.
Sumar vorbind, circa 75.000 de etnici germani din România, 10.000 doar din Banatul Montan, au fost deportați în ianuarie 1945, în baza unor liste pregătite din timp de către autoritățile române. Toți bărbații cu nume german, apți de muncă, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani și femeile de 17 și 35 au fost ridicați de la domicilii, îmbarcați în vagoane pentru animale și trimiși la muncă silnică. Circa 15.000 nu s-au mai întors în țară, în timp ce supraviețuitorii au revenit în 1949, unii chiar în 1950. Având în vedere specificul minier al Banatului Montan, majoritatea de aici au ajuns să lucreze în exploatările de aur, argint și cupru din Munții Ural. Rata de supraviețuire a bolnavilor de silicoză fiind una redusă, cei mai mulți au decedat la relativ scurtă vreme de la revenirea în țară. „În Reșița și Banatul Montan mai trăiesc doar 14 persoane care au legătură directă cu deportarea. Întrucât toate acestea sunt toate născute acolo, în momentul de față nu mai există niciun supraviețuitor care să fi fost deportat în 1945.“, a precizat Țigla.
Aceste cifre, cât și alte aspecte privind deportarea au fost evocate, sâmbătă 25 ianuarie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița, în prezența E.S., doamna Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadorul Austriei la București și a E.S., doamna Regina Lochner, Consul al Germaniei la Timișoara, precum și a președintelui Asociației Minorităților Germane din Berlin, Bernard Józef Gaida, polonez la origine.
În opinia prof. univ. dr. Rudolf Gräf, deportarea a reprezentat un instrument al politicii totalitare, folosit ca mijloc de înlăturare a unui dușman politic și de folosire a acestuia în propria economie. Dincolo de evocarea deportării de acum 80 de ani, în opinia acestuia e important să reflectăm și asupra prezentului. „Trebuie să vedem ce se întâmplă cu noi acum, cine sunt cei care ne conduc și în ce direcție ne duc, ce ne promit și ce ne spun! La vremea lor, și Hitler și Stalin au spus ceea ce vor! Astăzi, președintele Rusiei a spus de la început, ce vrea: Ucraina! Europa de fapt! Consider că Ucraina este doar o etapă din acest plan criminal pe care Rusia îl aplică unui popor, în condițiile de față, absolut nevinovat. Surprinzător este că auzim, azi, în România, voci care susțin aceste atacuri, că nu este război în Ucraina, că ar trebui să credem într-un «adevăr revelat», într-un «Nou Mesia» care ne-ar putea duce într-o lume mai bună! Să nu uităm cât de important este că suntem liberi, că putem spune, citi ce vrem și că, în pofida tuturor problemelor, democrația este mai bună decât orice dictatură!“, a adăugat Gräf.
În continuare a avut loc, la Monumentul Deportaților din Parcul „Episcop Martir dr. Valeriu Traian Frențiu“ o rugăciune în spirit ecumenic, urmată de o depunere de coroane.
JCS-Walter Fleck
