CARAȘ-SEVERIN – Potrivit acestuia, bilanțul celui de-al treilea an în care s-a aflat la conducerea Instituției Prefectului este unul pozitiv!
În condițiile în care instalarea unui nou Guvern la București aduce cu sine schimbări în cascadă în teritoriu, nu poate fi exclus ca, în urma negocierilor dintre partenerii noii Coaliții, postul de prefect al județului să nu mai revină PSD. „Pe viitor nu știe nimeni ce se întâmplă. Eu nu am avut multe locuri de muncă, deși activitatea mea este foarte îndelungată. Dar, la fiecare loc de muncă, mi-am făcut datoria până-n ultima zi a desfășurării activității pentru care eram împuternicit sau pentru care am dat un concurs. Atât la Finanțe sau pe unde am mai lucrat, știam că la un moment dat trebuie să se termine și mi-am făcut datoria până în ultima zi. La fel și acum. Până când va veni Hotărârea de Guvern că este altcineva prefect, îmi fac datoria și urmăresc ca acțiunile pe care le-am început să se finalizeze, ca activitățile colegilor mei, ale Prefecturii, să se desfășoare legal și în cele mai bune condiții.“, a precizat prefectul Ioan Dragomir.
În ceea ce privește activitatea din acest an, al treilea de când se află la conducerea Prefecturii, Dragomir mărturisește că 2004 a fost cel mai greu, mai cu seamă din cauza celor două cicluri de alegeri: cele locale și europarlamentare din iunie precum și cele recente, parlamentare și prezidențiale. „Nu am avut evenimente deosebite, nici sesizări în ceea ce privește organizarea. Sigur că mici nemulțumiri au mai fost, poate că la BEJ se putea organiza și mai bine activitatea, însă ce a depins de noi s-a realizat.“, a apreciat prefectul.
Importanța alegerilor din acest an a fost reflectată și prin bugetul alocat Prefecturii, substanțial și acoperitor de această dată. „Ne-au fost alocați circa 30 de mil. lei și am cheltuit în jur de 25 de mil. lei. Bani care au asigurat funcționarea tuturor birourilor electorale pentru toate alegerile, cheltuieli cu transportul buletinelor, cu tot ce a însemnat logistică pentru desfășurarea acestor alegeri.“ a adăugat el.
Privitor la activitatea curentă a Prefecturii, în 2024 a crescut numărul actelor care au intrat și ieșit din instituție, aproape 30.000, acesta în condițiile în care instituția lucrează cu un număr destul de mic de funcționari. Astfel, 9 posturi continuă să fie vacante, întrucât din cauza blocării lor, ele nu au putut fi ocupate în acest an. Dintre zecile de mii de documente amintite, în capul listei cu realizările din acest an se află cele 3 proiecte de Hotărâri de Guvern inițiate de Instituția Prefectului, prin a căror adoptare au fost alocate și au ajuns în total cca. 104 mil. lei în județ.
JCS-Walter Fleck
5 Comentarii
Fă-ne sa ne fie dor de tine! O să-ți găsească nașu’ vreo sinecură…
A inchis ochii la impartirea bugetului si a atacat primaria de fiecare data cand a avut ocazia ,si daca a fost nevoie si daca nu . DRUM BUM , cat mai departe .
Un om greu de digerat, foarte rautacios, foarte dificil. Ai zice ca este cam ramolit insa este un mare mafiot pe mana cu Tabugan cu ceilalti din partid pe mafia lemnului. Mare bandit, mare pacoste….
Ăsta şi-a angajat cunoştințele pe unde a apucat.
Inclusiv prin primăria de la Otelu.
Un incompetent in plus sau in minus nu mai conteaza.
Important e ca se angajeaza si habar nu au de ce trebuie sa facă.
Du-te invartindu-te de unde ai venit. Cică a fost un an greu 2024. A trebuit cu greu sa convingi primarii să aducă voturi PSD ului???? Așa eee??? Du-te până nu te mumifica carasenii…