CARAȘ-SEVERIN – Poate fi aceasta, sau nu, o sinteză a dezbaterii „Presa și revoluția – 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989“?
Dacă în decembrie 1989 a fost doar o revoltă sau chiar o revoluție (eventual variante neacreditate ca „loviluție“ sau „răscoluție“) vom mai vorbi cu siguranță în contradictoriu cel puțin până în 2029, când vor putea fi declasificate o serie de documente importante despre evenimentele la care au participat sau nu unii dintre noi, sub o formă sau alta, pretinsă sau dovedită. Deocamdată, la 35 de ani de atunci, încă nu am aflat cine-a tras în noi (16-22): armata, teroriștii, Securitatea sau noi de noi. Și nici nu ne-am dumirit pentru ce s-a ieșit în stradă, de vreme ce acum, privind derutați cu ochii în telefonul inteligent, când spre apus, când spre răsărit, mulți se întreabă privind înapoi, peste umăr, dacă nu cumva „înainte“ a fost mai bine! Aceste teme au fost atinse în treacăt, marți, în cadrul dezbaterii „Presa și Revoluția“, organizată de Clubul Presei din Banatul de Munte în parteneriat cu Asociația Tinerilor Revoluționari din Decembrie 1989, la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Accentul a căzut pe rolul presei și, mai cu seamă, pe cel pe rolul presei locale, scrise.
În deschidere, managerul MBM, Livia Magina, gazda evenimentului, nu și-a asumat doar cuvântul de întâmpinare, ci și riscanta misiune de a fixa, în calitate de cercetător (și) istoric, cadrul obligatoriu unei abordări obiective a „ce este revoluția și ce face ea“, plasând evenimentele din România în contextul politic general internațional și, în particular, cel est-european al anilor ‘80.
Vorbind despre cele petrecute în județ, Constantin Brătescu, Ion D. Cucu, Irinel Struță, Liviu Spătaru, Gheorghe Jurma și Nicolae Sârbu au exprimat în luările lor de cuvânt propriile părți de adevăr, subiectiv-emoționale, având în vedere experiențele lor nemijlocit trăite în Decembrie 1989 și trecute apoi prin inerente filtre, poate chiar (auto)cenzuri, de-a lungul anilor ce au urmat. Probabil singurul consens la care s-a ajuns în final a fost acela că, pentru ceea ce n-a putut fi lămurit în 35 de ani, două ore de dezbatere au reprezentat în cel mai bun caz doar o încălzire.
Cât despre rolul presei, cea dinainte și de pe parcursul evenimentelor, vor putea avea loc dezbateri și în continuare (nu neapărat în decembrie), în condițiile în care o „nouă presă“ neasumată pretinde că (sau chiar) „revoluționează“ peisajul mass-media, tentată să ignore dacă nu chiar decisă să rescrie istoria. Dat fiind faptul că s-a vorbit despre multe adevăruri parțiale, unele contradictorii, singurul adevăr de netăgăduit pare să fi rămas cel referitor la data nașterii presei libere în Caraș-Severin.
„Presa locală era oarecum restrânsă deoarece în primele zile nu exista decât ziarul «Flamura» (au apărut 2 numere din «Flamura Liberă»). Primul număr, tipărit în 23 decembrie, a apărut de abia în 24 decembrie din cauza condițiilor existente în tipografie și oraș – noi fiind cu tipografia într-un triunghi de foc, în care se trăgea puternic. Din 4 ianuarie (1990, n.n.) a început să apară «Timpul», pe care îl considerăm noi că este Ziarul Revoluției. Încă din primele zile am atacat probleme spinoase, am încercat să răspundem la întrebări la care nu s-a răspuns nici până astăzi: unde sunt teroriștii, cine au fost, de ce s-a tras în noi?“, a precizat ziarista Dorina Sgaverdia, cea care a moderat acest ultim eveniment din 2024 al Clubului de Presă din Banatul de Munte.
Sunt întrebări deocamdată retorice la care poate tot istoricii ne vor propune, într-o bună zi, răspunsuri mai mult sau mai puțin convenabile. Iar dacă nu nouă, atunci urmașilor noștri, la fel de mult sau de puțin interesați de subiect.
JCS-Walter Fleck
