CARANSEBEȘ – Deși meciul se anunța unul echilibrat, a fost de fapt aproape fără istoric. Ocupanta locului 2 în Divizia A2 Vest de volei feminin, echipa secundă a celor de la Corona Brașov, n-a avut nicio șansă în fața caransebeșencelor pregătite de profesoara Laura Andrei!
A fost un meci dezechilibrat încă din start, cu diferențe mari pe tabelă în favoarea gazdelor. S-a încheiat 3-0 în mai puțin de o oră, pe seturi 25-11, 25-7, 25-14, un cadou cât se poate de frumos făcut de fetele de la CSM Caransebeș antrenoarei Laura Andrei.
„Nu mă așteptam, a fost o surpriză, mi-au dat și lacrimile, am avut mari emoții cu meciul acesta, fetele de la Brașov vin din Divizia A, câteva jucătoare de la Divizia A au venit aici. Nu am riscat nici cu schimbările, ați văzut că dacă ceva scârțâie imediat se întoarce roata. Era să o pățesc la Timișoara, am făcut schimbări în setul 3 și era să pierdem un set, am zis acum mai bine nu risc și am obținut o victorie clară. Nouă ne-a cam intrat tot azi, ne-a mers serviciul, nu știu dacă am greșit două sau trei servicii. Nu mă așteptam ca fetele să joace așa bine, au început să se lege relațiile de joc, mi-au făcut cel mai frumos cadou,prin jocul lor de azi. Mâine o luăm de la capăt, jucăm returul cu ele, deoarece au solicitat să jucăm și returul. Maria Moraru are probleme de sănătate, sper să-și revină, vedem cum se simte mâine. Azi a jucat Roxana Valagiurgi fals.”, a declarat la finalul jocului prof. Laura Andrei.
CSM Caransebeș: Andrada Drăghina, Jessica Dantas, Lauren Weaver, Roxana Valagiurgi, Denisa Popa, Carla Dragomir, Iris Mărgineanțu, Maria Țițirigă, Naomi Brehuescu, Nicoleta Arjoc, Maria Pascal, Maria Boska, Daiana Bălăescu și Alessia Bălăescu.
După cele două victorii consecutive, săptămâna trecută 3-0 în deplasare cu CSM Timișoara și azi 3-0 cu Corona Brașov, CSM Caransebeș a urcat pe locul 2 în Divizia A2 Vest, cu 11 puncte, după patru victorii și o singură înfrângere în cinci partide disputate. De ziua națională, fetele antrenoarei Laura Andrei pot să-și treacă în cont a treia victorie consecutivă. De la ora 13, tot în sala CSȘ din cartierul Țiglărie joacă returul cu Corona Brașov și-și pot consolida poziția a doua în clasament.
JCS-R.M.