CARAȘ-SEVERIN – Dragii mei, ar trebui să încep prin a mă prezenta oferindu-vă date biografice, de instruire educaţională şi profesională, mai ales aspecte din activitatea mea de medic chirurg, de scriitor şi de activist social; o fac foarte succint, din cauza a două motive: primul, mulţi dintre voi (dumneavoastră) mă cunosc, cum şi eu, la rândul meu vă cunosc pe foarte mulţi dintre voi (cine vrea să afle detalii despre mine CV-ul meu îi stă la dispoziţie), şi, doi: nu vreau să vă plictisesc cu astfel de lucruri!
Numele meu e PAUL PUREA, născut intr-un sat din Valea Almăjului, cărăşan get-beget, deci unul de-al vostru. În tinereţe am lucrat în câteva spitale mari din România, apoi în Germania, unde am ajuns datorită unei tragedii familiale.
La pensionare m-am reîntors în ţară considerând că pot contribui, prin experienţa acumulată acolo, în străinătate, la îmbunătăţirea sistemului de sănătate românesc – speranţă pe care o am şi astăzi. Din acest considerent am intrat în politică şi la alegerile din 1 decembrie candidez pentru un loc în Senatul României, din partea partidului AUR.
Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România; am scris 20 de cărţi.
Dragii mei, ţara o duce greu, milioane de români o duc foarte greu. La noi în judeţ, precum şi peste tot în România, lucrurile nu stau bine. De multe ori mă întreb destul de revoltat: de ce? De ce o astfel de stare? România a fost una dintre cele mai bogate ţări din Europa, judeţul Caraş-Severin unul dintre cele mai industrializate şi prospere judeţe din ţară. Şi dacă acesta este adevărul cum s-a putut ajunge ca în 35 de ani, patria noastră, sub multe aspecte, să devină o ţara din coada continentului, judeţul nostru unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării. Nu mai există români, cărăşeni adevăraţi? Sunt convins că există… Şi, dacă e aşa, unde sunteţi prietenii mei? Vă caut, veniţi, împreună să redăm mândria şi demnitatea ţării, bunăstarea şi sănătatea poporului român, locul firesc pe care – România şi cetăţenii ei – merită să-l aibă în constelaţia naţiunilor civilizate şi prospere ale lumii.
VINO, TE AŞTEPT CETĂŢENE, FRATE CĂRĂŞEAN! Împreună vom reuşi! Împreună vom face din ţara noastră, inclusiv din Caraş-Severin, valori reale şi autentice.
Judeţul Caraş-Severin, cetăţenii lui, pot la 1 DECEMBRIE 2024, să facă un pas înainte, spre NORMALITATE!
CĂRĂŞENI, prieteni de toate etniile şi de toate convingerile religioase, votaţi oameni care merită să vă reprezinte cu cinste în forul legislativ al ţării, oameni care pot aduce sănătatea şi bunăstarea în casele voastre!
Numai alături de parlamentari de valoare putem ieşi la drumul asfaltat – cel curat, continental! Numai acţionând împreună putem să ne recăpătăm sănătatea, demnitatea, respectul, locul cuvenit şi meritat în ierarhia europeană.
Alegerea mea în Senatul României va reprezenta un pas sigur, cinstit şi îndrăzneţ, înspre SCHIMBARE, înspre vindecare, înspre ALTCEVA! Împreună, cot la cot, vom însănătoşi, vom înzdrăveni Ţara!
Ce voi face acolo, în PARLAMENT, dacă voi ajunge senator? Proiectul legilor mele vizează înainte de toate „ZECE DOMENII ESENŢIALE”:
1) Asanarea şi modernizarea în întregime a sistemului de sănătate din România (experienţa câştigată în Germania, unde am condus două clinici universitare, îmi dă încredere totală că voi reuşi. Noul spital judeţean se va construi în Reşiţa. Am o reformă a Sănătţii pe care s-o propun Senatului! Depolitizarea conducerii spitalelor şi a CNAS-CJAS.
2) Reformarea şi modernizarea Învăţământului (de la cel din grădiniţă la cel postuniversitar). Scăderea abandonului şcolar, reducerea analfabetismului funcţional. Depolitizarea conducerii Inspectoratelor judeţene şi a conducerii şcolilor.
3) Echitatea remunerării salariale şi a pensiilor. La salarii trebuie instituită relaţia 1/7, adică salariul minim să nu fie mai mic de 7 ori din cel maxim. La pensii, relaţia de 1/5, între pensia minimă şi cea mai mare.
4) Modernizarea şoselelor şi construirea în ritm intens a autostrăzilor (pe prim plan atenţia mea va fi îndreptată către drumurile din Caraş-Severin).
5) Modernizarea agriculturii şi a localităţilor rurale. Facilităţi şi ajutoare majore în crearea de ferme agricole moderne pentru cetăţenii cărăşeni. Sistarea imediată a vânzării pământului strămoşesc străinilor.
6) Dezvoltarea turismului cărăşean, de la cel rural la cel balnear de anvergură. În acest domeniu nu există nici un judeţ al ţării cu un potenţial mai mare decât judeţul nostru.
7) Dezvoltarea unei industrii uşoare care să pună accent pe produse cu tentă a tradiţiilor locale. Ajutoare pentru proiecte privind Cultura şi arta cărăşene.
8) Proiecte vizând depoluarea, proiecte privind însănătoşirea naturii şi legi drastice împotriva tăierii abuzive a pădurilor ţării, înainte de toate cele din judeţul Caraş-Severin. Eliminarea poluării râurilor, lacurilor, eliminarea dezastrului ecologic.
9) Ajutor şi sprijin instituţiilor de cult, indiferent de orientarea credinţei enoriaşilor lor.
10) Proiecte de lege privind siguranţa cetăţenilor, a pedepsirii aspre a traficanţilor de droguri.
Voi veghea mereu asupra SĂNĂTĂŢII CETĂŢENILOR ŢĂRII (voi activa în Comisia de sănătate a Senatului), a cărăşenilor, în special. Iubesc omul, indiferent de etnia şi convingerile lui religioase.
Dragii mei cărăşeni, la 1 decembrie votaţi cu încredere: PAUL PUREA – SENATOR.
Împreună vom porni spre O NOUĂ ROMÂNIE!
Dumnezeu fie cu noi!
Când o idee de bine stăpâneşte mintea şi sufletul, din ea se nasc VINDECAREA şi BUNĂSTAREA!
Publicat de NV WOTAN MEDIA, la comanda Alianţei pentru Unirea Românilor, CMF 11240014
2 Comentarii
Odată cu înscrierea în AUR ați pierdut încrederea mea !
Cât a costat locul pe liste dom’doctor? Tot 60.000 de euro, ca în Oltenia sau in Banat e black friday? Dacă da, de unde finanțarea?