REȘIȚA – Termenul de depunere a ofertelor privind realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic a fost prelungit!
Stabilit la lansarea licitației pentru execuția obiectivelor „Promenada Bârzava“ și „Pasarele“ pentru data de 19 noiembrie, termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit, marți, până în 3 decembrie, urmare a solicitărilor de clarificări venite de la mai mulți operatori economici interesați de proiect, precizările vizând fie aspecte din proiect, fie detalii din listele de cantități cuprinse în documentație. Ofertele depuse în noul interval vor fi evaluate până în 20 februarie, urmând ca după o perioadă de deliberare să fie desemnat și câștigătorul licitației. La o valoare totală a contractului de 59,6 mil. lei, constructorul se va angaja ca în 24 de luni să amenajeze alei pietonale și piste pentru biciclete și să construiască 6 pasarele peste Bârzava.
Plecând de la Parcul Hehn, promenada și pistele de biciclete cu o lungime totală de 4 km vor subtraversa calea ferată în zona podurilor CFR (cca. 70 m) prin albia Bârzavei, pe un sistem de flotoare plutitoare prevăzute cu rampe/scări metalice articulate la capete, care permit ridicarea/coborârea flotoarelor în funcție de nivelul apei pe râul Bârzava. Cele 6 pasarele noi, cu structură metalică și o arhitectură deosebită, le vor înlocui (și completa) pe cele 4 existente, construite între 1964-1974.
Finanțarea lucrărilor de execuție este asigurată din fonduri ale Uniunii Europene, prin intermediul PR 2021-2027 – Programul Regional Vest.
JCS-Walter Fleck
4 Comentarii
Decât un sistem cu flotoare mobile oare nu era mai indicat o pasarela pietonala metalica peste podul CFR!?
Pasarelele și-ar dovedi utilitatea dacă ar reuși să descarce și pe cealaltă parte de bulevard cu tot cu pistă de bicicletă cu pantă de lansare paralelă cu rîul,dacă nu retrogradațiile denumirea la podețe sau podișoare
1. Terenul de langa Barzava este al CFR, chioscul de fructe/legume de langa pod la fel este privat nu se poate darama
2. Alegeti, fantana arteziana/cinetica ce stricaciune are? 1. s-a fisurat un bazin de la fantana si se infiltreaza apa in camera tegnica subterana sau 2 sunt stricate mecanismele fantanii.
Asteptam un p.d.v. de la Primaria Resita
Hai noroc si la mai mare!
O sa-ti raspunda Primaria cand vei reusi sa sari gardul cu bicicleta pe pista in Muncitoresc!