Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Prima victorie a handbalistelor de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița a venit în etapa a III-a a Diviziei A, Seria A! Echipa pregătită de prof. Cristian Busuioc a învins sâmbătă, 5 octombrie, cu scorul de 24-23 pe CSU Universitatea de Vest Timișoara. Golul victoriei a venit de la Roxana Voina dintr-o lovitură de la 7 metri, la ultima fază a meciului!

Handbalistele și-au făcut singure meciul greu, după ce au condus toată repriza secundă, iar cu zece minute înainte de final CSU Reșița avea șapte goluri avans, dar au fost egalate în ultimele secunde.

„A fost o victorie obținută cu emoții. Veneam după un meci în care am egalat în ultimele secunde, pe ultimul atac pozițional la Mioveni. Deși se părea că la un moment dat controlăm jocul cu Timișoara și că vom obține o victorie fără probleme, trebuie să recunosc că m-a nemulțumit ultima parte a jocului. Am făcut foarte multe greșeli inexplicabile. Ne-am grăbit cu atacuri directe în condițiile în care mai erau puține minute de joc și conduceam pe tabela de marcaj. Până la urmă, am spart gheața și pe ultimul atac am obținut acea lovitură de la 7 metri din care am și înscris. Am ratat trei lovituri de la 7 metri pe parcursul meciului. Una peste alta, am obținut o victorie muncită, dar se vede că lipsa de experiență ne face să nu gestionăm foarte bine finalul jocului. La acest meci cu UVT am reușit să câștigăm și cu un gram de noroc și să obținem prima victorie din acest sezon competițional. Următoarea etapă va fi tot pe teren propriu, cu CSU Cluj-Napoca. Va fi un meci pe care-l vom juca în devans și va avea loc vineri, 11 octombrie, de la ora 15, în Sala Polivalentă din Reșița.”, a declarat prof. Cristian Busuioc.

Reșița este pe locul 5, cu 4 puncte obținute în primele trei etape ale Diviziei A, Seria A feminin.

CSU Reșița: Bianca Gherman, Maja-Nicola Eremici, Slageana Radosavlevici, Rebeca Imbri, Diana-Mariana Giuca, Dalia Cîmpean, Alexandra Știubei Gîrboni, Irina-Ștefania Ciobanu, Roxana Voina, Oana-Alexia Iordache, Maria Dumitru, Iasmina Pătășeanu, Medeea Dușa, Elisa-Maria Hentea, Elena Petrescu și Alexandra Andrei.

JCS-Ștefan Moraru