Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pentru susținerea contractelor deja semnate de UCMH cu Hidroelectrica, urmează a fi derulat și un ambițios program de retehnologizare!

Zilele trecute a ajuns la Porțile de Fier I, cu un transport agabaritic, rotorul recondiționat al uneia dintre turbinele celei mai mari hidrocentrale din țară. Lucrările, considerate a fi unele de mentenanță, au fost executate în Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice (UCMH), societatea înființată în primăvara acestui an de Hidroelectrica SA în scopul achiziției „afacerii“ UCMR. Preluarea poate echivala cu repornirea și perpetuarea unui domeniu de activitate în care Reșița a contat, timp de decenii, ca mecanic-șef al hidroenergeticii românești. Lucrările au constat în recondiționarea mecanismelor rotor, înlocuirea lagărelor și ghidajelor, recondiționarea mecanismelor reglaj pale, remedierea completă a butucului rotor (încărcare prin sudură și prelucrări prin așchiere), remontarea subansamblurilor rotorului și, în final,efectuarea de probe funcționale (de etanșeitate, de presiune, cinematice). „Într-adevăr, acesta a fost unul dintre cele importante și complexe proiecte desfășurate până acum în UCMH. Lucrările de mentenanță au fost finalizate conform proiectului, la sfârșitul lunii septembrie. Urmează alte trei proiecte importante, pentru care am semnat deja contractele, pentru susținerea cărora avem pregătit și un ambițios program de retehnologizare.“, a precizat directorul executiv al UCMH, Aurel Băra.

Contractele în valoare totală de 305 mil. lei, semnate de consorțiul Hidroserv – UCMH Reșița cu Hidroelectrica, vizează modernizarea hidroagregatelor HA2 ale centralelor hidroelectrice (CHE) Vaduri (Neamț), Remeți (Bihor) și Arcești (Olt). „Aceste proiecte semnate luna trecută repun activitatea UCMH pe baze noi. Ne-am aflat zilele trecute la București, la Hidroelectrica, pentru aprobarea bugetului rectificat pentru 2024, pentru a schița o proiecție a bugetului pentru următorii 5 ani, dar și pentru a discuta pe marginea unui plan de investiții care se ridică la câteva zeci de milioane de euro. Ne-am întors acasă cu tema de a gândi un buget pentru 2025 de aproximativ 25 mil. euro, care să permită modernizarea și propulsarea societății într-o poziție în care să poată face face față obiectivelor pe care și le-a propus Hidroelectrica în materie de retehnologizare și mentenanță a hidrocentralelor pe care le deține în portofoliu.“, a adăugat Aurel Băra.

Reamintim, preluarea afacerii UCM Reșița SA (în insolvență din 2011, actualmente în reorganizare) și înființarea în acest scop a UCMH Reșița SRL au fost aprobate de acționarii Hidroelectrica în ianuarie 2024, contractul de vânzare-cumpărare fiind semnat de către părți în martie 2024.

JCS-Walter Fleck