REȘIȚA – O primă astfel de călătorie-test, dintr-un cap la celălalt alt traseului, ar putea avea loc chiar în cursul acestei săptămâni!
Dacă săptămâna trecută tramvaiul a reușit să ajungă din depoul TUR din Govândari până la podul Doman din Centru, într-una din zilele acestei săptămâni e posibil ca unul să reușească să testeze întregul traseu. Până atunci însă vor trebui finalizate toate retușurile din proximitatea căii de rulare, vor trebui curățate liniile și îndepărtate resturile, operații mai migăloase și mai cronofage decât turnarea neglijentă a asfaltului. „Încercăm să mergem până în Muncitoresc, după aceea vom scoate tramvaiele în mod frecvent în luna octombrie pe tronsonul Kaufland-Muncitoresc. Noi am convenit cu cei de la PORR ca în 15 octombrie să chemăm la discuții Comisia de recepție și să începem recepționarea lucrărilor. Pas cu pas vom face faza I, apoi fazele II-III șamd. Eu sunt foarte mulțumit că am avut șansa să lucrăm cu cei de al PORR, sunt oameni de toată isprava!“, a precizat primarul Reșiței, Ioan Popa. Cealaltă lucrare executată de PORR ca parte a proiectului de „Modernizare a transportului public electric și amenajare a infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița”, cea de reabilitare și modernizare a Căii Timișoarei, a fost recepționată în urmă cu două săptămâni.
Complementar, Consiliul Local a adoptat, săptămâna trecută, un studiu de oportunitate vizând îmbunătățirea condițiilor de transport public local pentru trasee greu accesibile cu flota existentă, cu o valoare a investiției de 12,5 milioane lei. Fondurile UE vor fi utilizate pentru achiziționarea a 8 microbuze electrice cu o capacitate minimă de 20 de locuri, care vor deservi inclusiv patru noi trasee: 1. Poliție – Moroasa II – Bloc 800; 2. Nera Lidl – Poiana Golului; 2B. Nera Lidl – Doman; 4. Dealul Mare – Reșița Montană – Driglovăț. „În prezent folosim autobuze mari și, de multe ori am constatat că transportăm 3-5-8-12 persoane. Uzura este fantastică și generează costuri foarte mari, subvenția ducându-se preponderent către traseele ineficiente. Cu achiziția microbuzelor vom putea scădea aceste costuri, venind totodată și în întâmpinarea locuitorilor din zone pe care nu le-am acoperit până în prezent.“, a mai explicat Popa.
Legată de mobilitate este și o altă hotărâre adoptată de CL, cea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici actualizați la faza PT pentru investiția „Legătură rutieră între DN 58 și Valea Țerovei“. Este vorba despre transformarea actualului drum agricol de 4,7 km în drum de categoria IV, între Stația de transformare de 400 kV (Km 8) și zona fostei Uzine cocso-chimice din Valea Țerovei, cu o finanțare de 44,75 mil. lei din fonduri europene. Dată fiind noua sa utilitate de drum destinat traficului foarte greu, odată cu darea lui în folosință, se va descongestiona semnificativ circulația de pe Calea Caransebeșului.
JCS-Walter Fleck