Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Doi cărășeni s-au ales cu dosar penal după ce au fost surprinși acasă la victime, chemați de acestea sau cu acordul lor, încălcând astfel ordinele de protecție…

Unul dintre cazuri este cel al unui bocșean de 41 de ani, care a fost raportat poliției orașului, duminică, la 1.00 noaptea, cum că nu ar respecta măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, fiind găsit la domiciliul nevestei, față de care avea interdicție de a se apropia, totuși, după ce aceasta i-ar fi permis benevol accesul în locuință. „Polițiștii au întocmit în acest caz, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea prevederilor ordinului de protecție provizoriu.“, informează Poliția județului.

Într-un alt caz, petrecut ieri, la ora 11.50, „în timp ce efectuau verificări cu privire la respectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu la o adresă din Caransebeș, polițiștii din municipiu au constatat că bărbatul de 34 de ani care avea interdicție de a se apropia de victimă se afla la domiciliul acesteia, după ce fusese chemat de aceasta. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea prevederilor ordinului de protecție provizoriu.“, precizează sursa citată.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu