CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a prezentat un scurt bilanț al celor trei evenimente produse duminică dimineață, pe drumurile din județ!
Primul s-a produs în jurul orei 8.07, când polițiștii au fost anunțați, prin apel la 112, că pe DN 6, la Armeniș, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. „În accident au fost implicate două autoturisme, iar conducătorul unuia dintre acestea ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula în sensul opus. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane care au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.“, transmite Poliția județului.
O oră mai târziu, la 9.13, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) din cadrul Serviciului Rutier erau sesizați vizavi de producerea altui accident rutier cu victime, tot pe DN 6, de data aceasta între localitățile Teregova și Domașnea. „În accident a fost implicat un ansamblu de vehicule care circula din direcția Caransebeș către Orșova care a părăsit partea carosabilă într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, cetățean bulgar, care a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ.“, informează sursa citată.
Iar la ora 9.56, polițiștii biroului BDNE au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe DN 6, în zona localității Zăgujeni. „În accident au fost implicate două autoturisme, conducătorul unuia dintre acesta, care circula din direcția Lugoj către Caransebeș, ar fi lovit în lateral celălalt autoturism, condus de un cetățean bulgar, încercând să evite coliziunea cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei persoane care a fost transportată la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind, de asemenea, negative în ambele cazuri. (…) În toate cele trei cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.“, a încheiat Poliția județului.
JCS-A.M.
Foto: DRDP Timișoara