RAMNA – Magdalena-Valeria Ciurea, primarul comunei, are câteva proiecte importante pentru comunitate, finanțate prin diverse programe guvernamentale și europene!
Primarul Ciurea a declarat că, prin programul ”Anghel Saligny”, se dorește realizarea canalizării în comună. În prezent, toate țevile au fost deja montate, urmând să fie instalată stația de epurare a apei. După finalizarea acesteia, vor fi montate în fiecare casă pompele de epurare. Proiectul are o valoare totală de 20 de milioane de lei. „Așadar, o stație de epurare este absolut necesară pentru a menține un mediu curat.“, a declarat primarul.
Totodată, Magdalena-Valeria Ciurea a menționat un alt proiect important care vizează modernizarea fostei școli din comună și transformarea acesteia într-un centru multifuncțional. Acesta este finanțat din fonduri europene și are o valoare totală de 1,6 milioane de lei. „Pentru a avea un viitor mai bun este esențial să investești în mințile tinere.“, a subliniat Ciurea.
Ca o completare a inițiativelor sale, primăriţa dorește să investească și în panouri fotovoltaice pentru reducerea costurilor energiei electrice şi să demonstreze un angajament puternic față de dezvoltarea și modernizarea comunei Ramna.
JCS-Denis Dutca