Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta subliniază prefectul județului, Ioan Dragomir, cu prilejul votului pentru Locale și Europarlamentare!

Oficialul a vorbit despre pregătirile și derularea proceselor electorale în județ: „De două luni, Instituția Prefectului, Prefectura, colegii mei am fost cu toții mobilizați pentru ca pregătirea și evenimentul de astăzi să se desfășoare în cele mai bune condiții. Vă mărturisesc că, până azi noapte (sâmbătă spre duminică – n.r.), târziu, am avut de lucru, chiar de dimineață am avut niște emoții, într-un oraș s-au rătăcit, s-au încurcat doi saci. În orașul Moldova Nouă, și culmea că s-au rătăcit sacii de la secția de votare de la Măcești cu cei de la Moldovița, cele mai depărtate localități de Moldova Nouă. S-au rezolvat, s-au găsit azi dimineață. La 7, 7 și câteva minute a început votarea și acolo.“

Cum a votat prefectul

„Eu am votat pentru județul Caraș-Severin, pentru cetățenii din județul Caraș-Severin, pentru mai binele localităților și a județului Caraș-Severin, mărturisește reprezentantul Guvernului în teritoriu. Am votat pentru ca cetățenii orașelor, ai județului să fie respectați. Și cei pe care i-au ales, reprezentanții lor, să fie cu adevărat reprezentanții, și să fie în slujba cetățenilor. Și nicidecum să fie stăpânii orașelor sau stăpânii cetățenilor. Îmi doresc din tot sufletul ca și reprezentanții noștri la Parlamentul European, să reprezinte cu cinste România, să se bată mai mult pentru țara noastră, mai mult pentru județul Caraș-Severin.“

Despre bătălia flotanților

Chiar dacă de dimineață a început circul la Zorlențu Mare și Brebu Nou, oficialul spune că nu s-a întâmplat mare lucru: „Incidente deosebite să știți că nu au fost. Într-adevăr mici incidente. Nu știu dacă e bine sau e rău că în câteva localități sunt cozi foarte mari la secțiile de votare. Părerea mea este că e bine, este un exercițiu democratic, cetățenii vor să voteze. Și, la urma urmei, chiar dacă unii și-au schimbat reședința, tot au votat, votează pe cineva, o singură dată votează. Organele de Poliție, organele de ordine sunt mobilizate la maximum. Avem peste 1200 de forțe de ordine, cei mai mulți e adevărat de la Poliție și cam echilibrat de la celelalte: ISU – pompieri și poliția de frontieră (și jandarmi – n.r.). Ei sunt mobilizați, la ora actuală, într-un comandament unic pe județ și orice incident este rezolvat conform legii. Repet, nu au fost evenimente deosebite până la această oră.“

Pentru unii, bătaia pe scaun e mai… efervescentă

Întrebat despre existența unor zone de risc, unde au fost mobilizați jandarmii, Ioan Dragomir a răspuns: „Este adevărat că sunt câteva zone de risc, ele sunt cunoscute. Nu sunt pentru prima dată zone de risc în județul nostru. Și acum 4 ani au fost cam aceleași zone de risc. Probabil că acolo efervescența electorală sau bătălia pentru scaunul de primar sau de consilier este mai mare decât în alte părți. Toate secțiile au fost deschise în termen, toate secțiile au fost predate aseară bazei în termen, sperând că la ora 22 cetățenii să-și fi exprimat votul în toate secțiile de votare, astfel încât la ora 23 să putem începe numărătoarea și celelalte proceduri care sunt prevăzute de lege. Astfel ca, până mâine, cât mai devreme mi-aș dori, toate secțiile de votare, toate circumscripțiile electorale să-și predea materialul de vot la Biroul Electoral Județean.“

JCS-A.M.