Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – O cisternă de 30.000 de litri și o autospecială din Timiș au fost trimise în sprijin, la ordinul inspectorului general!

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, au intervenit, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins mai multe materiale din lemn la o fabrică de mobilă din Bocșa.

La scurt timp după miezul nopții, potrivit salvatorilor, flăcările se manifestau violent, cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. La faţa locului au fost mobilizate șase echipaje de stingere, o autoscară, două autospeciale de primă intervenție și comandă, unul de prim ajutor, precum și grupa operativă a inspectoratului.

Din ordinul inspectorului general, la fața locului s-a deplasat în sprijin o autospecială de stingere și o cisternă de 30 000 l din cadrul ISU Timiș. La momentul raportării, nu au fost înregistrate solicitări de ajutor sau consult medical, iar intervenția la fața locului s-a derulat sub conducerea inspectorului șef al ISU CS, lt-col Ionel Petru Tilca.

Update: Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată, la mai multe focare, cu dezvoltare și propagare rapidă, pe mai multe direcții, pe o suprafață de peste 2000 mp. Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate și de vântul puternic, s-au propagat la trei hale situate în apropierea focarului, precum și la un uscător. Acțiunea de stingere este îngreunată de materialele combustibile depozitate, ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte și degajări mari de fum. Pompierii acționează în continuare și la această oră pentru stingerea incendiului, căutarea și lichidarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative. Din fericire, nu au existat victime.

UPDATE 2: Incendiul a fost lichidat la ora 13.20. Cel mai probabil, a pornit de la un tablou de comandă cu defecțiuni, transmite ISU!

JCS-A.M.