Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă ani de zile s-a tot vorbit despre drumuri care mai de care mai importante, șeful județului spune că a găsit rafturile de proiecte goale, deși ele trebuiau pregătite din timp!

Așa se face că, pentru obținerea banilor, județul a avut mai mult de lucru și la capitolul hârtii, reușind să pregătească proiectele sau documentațiile de avizare a lucrărilor de investiții, pentru a prinde finanțările pe „Anghel Saligny“. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, nu a reclamat situația până când nu a fost interpelat de către Jurnal CS, într-o conferință de presă, de ce județul n-a semnat încă niciun contract pe acest program național de investiții.

„CJ are alocată o sumă de 140 de milioane de lei și noi am prins acolo 3 drumuri pe care le-am considerat foarte importante pentru județ. E vorba de drumul județean Berliște-Iam, care toată lumea știe ce nenorocire este acolo și zona este depopulată, drumul de la Zăvoi la Poiana Mărului, care este un drum foarte important, și Ciclova Română până la Potoc, legătura cu Oravița, un drum important din punct de vedere turistic. Din păcate, așa cum ar fi trebuit să existe în rafturile unei instituții, aceste drumuri trebuiau să fie prinse sub diferite forme: să fie DALI-uri făcute, să fie proiecte făcute. Și atunci când se deschidea o linie de finanțare, imediat mergeam cu DALI-ul, îl reactualizam eventual, dacă era făcut demult, și semnam contractul de finanțare imediat. Din păcate, acest lucru la Caraș nu a fost posibil. Pentru că aceste 3 drumuri – de care toată lumea spune că sunt foarte importante – au devenit importante abia acum. Dacă ar fi fost importante înainte, în mandatele trecute, noi găseam ceva documentație făcută!“

Administrația județeană a făcut demersurile necesare pentru a obține finanțările și pentru a realiza investițiile, după cum a declarat Dunca: „Ne-am apucat și am făcut DALI-urile, am făcut licitațiile, sumele știți că nu au fost așa de mari. S-au câștigat licitațiile, dacă țineți minte am stat după tot felul de răspunsuri, n-am avut banii din buget, am așteptat, am așteptat, și în final s-au semnat aceste contracte și aceste DALI-uri au fost făcute așa cum trebuie. Totuși, să faci atâția kilometri de drum județean ca și documentație, nu este atâta de ușor. Și acesta DALI-uri au fost livrate.“

Abordare diferită

Șeful județului spune că respectivele drumuri au fost abordate diferit, astfel că pentru drumurile Berliște-Iam și Ciclova Română-Potoc „am inițiat și licitațiile de execuție și de proiectare, pentru că am avut experiența neplăcută să avem contracte semnate după care am făcut proiectele și am constatat că am avut nevoie de 50% sume neeligibile ca să ne încadrăm în proiecte. Pentru că nu mai semănau proiectele cu studiile inițiale. Acesta este motivul pentru care am zis că mergem pe licitație de proiectare și execuție ca să știm care sunt costurile cât mai aproape de realitate pentru a nu avea cheltuieli neeligibile atât de mari. Ținând cont că, de exemplu, la drumul de la Berliște, suma nu este acoperitoare. Noi am băgat tot drumul pentru că nu putem să alegem care zonă n-o s-o facem, dacă tot drumul este calamitat. Și acolo sumele alocate nu erau suficiente. Din studiile care au ieșit la DALI, am constatat că pe aproximativ 7 kilometri nu trebuie să fie schimbată și structura drumului. Și atunci așteptăm din proiectare să vedem costurile exacte. Din nefericire, la cele două drumuri, unde licitația a fost făcută, nu s-a prezentat niciun constructor. Licitația s-a încheiat acum două săptămâni, nu s-a prezentat niciun constructor. Am inițiat o procedură simplificată acum, să alocăm doar proiectarea. Și în momentul în care avem proiectarea câștigată, în momentul 2 vom semna contractele de finanțare.“

Pentru Zăvoi-Poiana Mărului a fost necesară o abordare diferită: „La cel de-al 3-lea drum, de la Poiana Mărului, primăria câștigase o finanțare tot pe <<Anghel Saligny>> pentru apă și canal, care avea obiect același drum județean care trecea prin localitate. La solicitarea primarului – și sigur am apreciat ca fiind cea mai bună idee – am făcut un schimb de drumuri, am preluat drumul comunal care însemna centura localității Măru, cedând parte din drumul județean care trecea prin centrul satului, în așa fel încât el să fie refăcut ca procedură de readucere la starea inițială, după ce proiectul pe apă și canal pe același program urma să fie implementat. Iar rezultatul final era ca localitatea respectivă și drumul județean respectiv să aibă ambele variante modernizate. Acolo am întârziat un pic și n-am putut să scoatem la licitație din această cauză, pentru că avizele de la Apele Române, vizavi de poduri, de expertizele la poduri, totuși necesită timp. Dar aceste contracte vor fi semnate și aceste 3 drumuri se vor face!“, a încheiat șeful județului.

JCS-A.M.