CARAȘ-SEVERIN – Stăm mai bine, având în vedere anumiți indicatori, în schimb potrivit altora suntem într-o cădere continuă!
În urma avalanșei de date pe care directorul executiv al Direcției Județene de Statistică, Cătălin Hogea, le-a prezentat în deschiderea ședinței de vineri a Colegiului Prefectural, prefectul Ioan Dragomir l-a rugat să tragă două-trei concluzii. „Cifrele au fost atât de multe, încât nu știu dacă a priceput domnul Cozma (Doru, șeful AJFP, n.n.) ceva, sau noi, sau presa, mai ales! Sunt curios cum vor reflecta în ziare cifrele pe care le-ați prezentat!“, i s-a adresat acesta lui Hogea.
Întrucât cifrele trebuie întâi verificate, filtrate și corelate, vom reda deocamdată concluziile statisticianului-șef, întocmai cum au fost prezentate de acesta plenului. „Pe industrie este o mică creștere față de 2022, raportat la trimestrul III 2023, unde avem noi ultimele date statistice. Aici ne ajută foarte mult ceea ce produc încă UCMR și CSR. În rest, din toate datele statistice suntem într-o cădere continuă având în vedere că…“, a explicat Hogea, moment în care prefectul l-a întrerupt: „Am înțeles, stăm mai bine, o creștere ușoară. Pe social?“
Potrivit șefului DJS, și pe social este o scădere, pentru că „este un județ într-o continuă depopulare și se pare că suntem pe același trend descrescător și din punct de vedere al datelor nu este nimic îmbucurător privind mediul social“. Întrucât ultimul recensământ a reținut strict populația rezidentă, vom aștepta data de 5 aprilie pentru a afla „care este populația finală, la 1 ianuarie 2024, de care avem nevoie la alegeri“.
O nedumerire a prefectului a fost legată de nivelul salarial al funcționarilor publici din județ: „Credeți că doar 3.851 de lei este salariul mediu net la ei?“ La care Hogea a răspuns: „Din păcate, atâta este, atâta iese din toate calculele care sunt. Și noi, ceea ce colectăm la nivel județean, trimitem la INS și cei de acolo, în urma analizei, ne trimit salariu brut, mediu sau care se solicită.“
JCS-Walter Fleck