În cursul anului trecut, fostul preşedinte
al CJA, Iosif Matula, îşi exprima
convingerea că în toamna lui 2008 se
va face mutarea angajaţilor instituţiei
în noua locaţie. Investiţia în
reabilitarea clădirii a fost începută
în august 2007 şi trebuia finalizată
în 14 luni.
Multe luni mai târziu, însă, nu se
cunoaşte cu exactitate data la care cei
aproximativ 200 de angajaţi ai CJA vor merge la
serviciu, în zona Podgoria. Se ştie,
însă, că lucrările la partea de
interior a clădirii sunt realizate în
proporţie de 90%. La exterior mai este
încă destul de mult de lucru, aici fiind
implicate două instituţii. Mai exact, CJA
lucrează la montarea de pavele în curtea
interioară, în timp ce Primăriei
îi revine sarcina de a asigura amenajarea
spaţiilor verzi de pe domeniul public al
municipiului.

În ceea ce priveşte lucrările de
interior, acestea sunt pe ultima sută de metri.
“Se preconizează ca la sfârşitul lunii
aprilie, începutul lunii mai, să fie gata
lucrările de interior”, a declarat Nicolae
Ioţcu, preşedintele Consiliului
Judeţean. Valoarea totală a lucrărilor
la noul sediu este de 9,720 de milioane lei, inclusiv
TVA.
Lift, becuri şi
mochetă
Printre finisajele la partea de interior care
urmează să fie realizate în perioada
imediat următoare se regăsesc montarea
corpurilor de iluminat şi a liftului, realizarea
conexiunilor la internet şi telefonie, montarea
mochetei în birouri, respectiv, a chiller-ului
(instalaţiei de răcire şi
încălzire).
S.B.
