REȘIȚA – În urmă cu trei ani, singura dilemă cu privire la Donald Trump era câţi ani va petrece după gratii pentru mica petrecere cu public pe care o încurajase în Congresul american!
Imaginile revoltaţilor cu coarne-n cap luând cu asalt Capitoliul și fotografiindu-se veseli prin tribune și pe la birouri făceau înconjurul lumii, iar cariera sa politică nici măcar nu mai era luată în considerare. Cu atât mai puţin o posibilă tentativă de a candida din nou, care ar fi fost ceva de domeniul grotescului.
Ei bine, trei ani mai târziu, acesta nu doar că a şters pe jos cu toţi adversarii republicani, ba chiar are şanse tot mai mari să revină la Casa Albă odată ce ultima sa contracandidată a renunțat la cursă. Da, omul care, în „ţara libertăţii“ a încercat o lovitură de stat după ce a pierdut alegerile, e aproape să fie reales preşedinte…
Cândva, Napoleon spunea că liderii sunt negustori de speranțe. Și chiar sunt. Priviţi candidaţii obişnuiţi. Indiferent dacă sunt ipocriţi şi mint cu seninătate/nesimţire sau chiar sunt cinstiţi, indiferent dacă sunt agresivi sau mieroși, ce au în comun discursurile lor? Speranţa. Sunteţi buni, suntem buni, vom face, vom drege, se poate, împreună etc. Ştiţi cuvintele, le-aţi auzit dintr-o mie de guri diferite. Sună la fel, dar scopul lor este același: să vă ridice moralul, să vă dea încredere în voi. Asta face un lider adevărat. Asta înseamnă să construieşti ceva. Însă aici a fost și punctul slab: același discurs repetat de negustori tot mai nepricepuți, până ce oamenii au obosit și s-au mai plictisit să spere. Și ce mai rămâne după speranță?
Pe fundul Cutiei Pandorei mai era doar Donald Trump, negustor de disperare şi distrugător fără pereche. El face exact invers și, în loc să le dea încredere oamenilor, îi aruncă într-o stare de disperare vecină cu nebunia: America este dărâmată, complet ruinată, sub asediul hoardelor de imigranţi care vor să „otrăvească sângele ţării“. Niciodată în istoria lor, ba chiar în întreaga istorie a omenirii, nu a mai fost vreun popor pe capul căruia să se fi revărsat atâtea calamităţi.
Poate părea complet contraproductiv, însă în realitate, dacă este dus suficient de departe și fără nicio limită sau rușine, funcţionează perfect, pentru că este un exemplu clasic de manipulare. În astfel de cazuri, manipulatorul îşi aduce victima într-o stare de panică şi de neajutorare completă pentru ca apoi să pară singurul salvator. Altfel spus, te duce la nebunie pentru ca să-i mulţumeşti că te-a vindecat de ea. S-a mai făcut de nenumărate ori, doar că niciodată la o scară atât de mare: americanii sunt tot mai convinşi că nu au nicio şansă, sunt complet pierduţi, iar salvarea va veni numai şi numai de la Trump. Iar atunci vor accepta orice de la Mesia. Inclusiv ca în prima (iar apoi a doua, a treia şi a mia zi) să fie dictator, să-şi arunce toţi aliaţii la gunoi, să scoată armata pe străzi sau să-şi extindă mandatul la câte zile i-o mai da Dumnezeu.
De nenumărate ori Trump s-a lăudat că este un geniu. Din păcate, chiar este. Nu la diplomaţie, nici la economie, nici la vreun alt domeniu constructiv, pentru că la fiecare separat şi la toate împreună, a făcut mai multe pagube Americii decât două războaie mondiale la un loc. Însă când vine vorba de manipulare, chiar e. De fapt, e mai mult decât un geniu, e un adevărat artist. Pentru el, publicul este un instrument muzical: urmăriți-i discursurile, priviți-l cu atenţie cum „cântă“ la el şi cum acesta răspunde perfect la cea mai mică atingere sau cuvânt al maestrului. Cum anxietatea, şi aşa omniprezentă într-o societate obsedată de „sănătate mintală“, este îngrijită, frământată, dospită, crescută cu atenție, dusă prin toate stadiile de teamă, frică, spaimă, groază, până ce explodează în cuptorul furiei. Pentru că acesta este apogeul său, creat special pentru a contrasta cu optimismul și încrederea în victorie vândute de alții.
Eu sunt furia voastră! strigă de la tribună, iar publicul atinge orgasmul colectiv alături de Salvatorul ce întrupează cele mai întunecate gânduri pe care și-ar dori, dar nu-s în stare să le dea glas asemenea lui. Căci el este anxietatea, sentimentul de frustrare, teama, descurajarea, durerea, nesiguranța, revolta, ura și furia încarnate. Vedeţi ceva pozitiv printre astea? Nu? Ei bine, de aia Trump.
JCS-Nina Curița
