REȘIȚA – 60 de biciclete stau, zilnic, la dispoziția reșițenilor, între orele 8-22, în șapte stații din oraș!
Sistemul de bike-sharing este din nou accesibil cetățenilor sau vizitatorilor municipiului, informează Primăria, reamintind că stațiile de unde pot fi luate, respectiv lăsate, bicicletele se află în Parcul Copilului de la Intim, în zonele Victoria și Lidl din Govândari, în stația de autobuz de la Poliție, vizavi de Lidl din Luncă, la UBB și în stația de taxi din Centrul Civic.
Chiar dacă folosirea lor este gratuită, bicicletele nu pot fi luate pur și simplu din rastel. În primul rând, este necesară deținerea unui telefon mobil (cu bateria încărcată) pe care să fie instalată aplicația gratuită LINKA GO (pentru Android sau IOS). Al doilea pas îl reprezintă scanarea din aplicație a codului bicicletei alese, după care urmează introducerea datelor unui card bancar valid, necesară virării echivalentului a 10 euro, garanția pentru bicicletă. Această sumă se returnează în momentul în care bicicleta, într-un interval care să nu depășească 4 ore, este readusă într-o stație și blocată.
Bicicletele achiziționate de municipalitate prin proiectul ENERGY EFFICIENCY – The Premise of a Better Environment in Romania – Serbia Cross Border Area au înregistrat în 2023, 12.364 de folosiri de către utilizatorii reșițeni sau vizitatori ai orașului, fiind parcurși 37.100 de km în Reșița.
JCS-Walter Fleck