CARAȘ-SEVERIN – Deși excentric, zidul reprezintă totuși punctul central al expoziției „Ecou Brâncuși“ a lui Dan Perjovschi. Nu ne referim la vreunul dintre zidurile Muzeului Banatului Montan, acesta având unele plasate poate chiar mai departe de axul clădirii, ci la „Zidul Brâncuși“, așa cum l-a denumit managerul instituției, Livia Magina, luni, la vernisajul expoziției!
„Perete“ ar fi fost poate mai apropiat de termenul folosit de (utilizatorii) Facebook, de unde provin multe dintre fotografiile acestui „iarmaroc de idei, imagini, interpretări sau neînțelegeri, populisme, globalisme și naționalisme“, după cum își descria artistul și curatorul Dan Perjovschi expoziția inițială, vernisată în decembrie la Brașov. Cea de la Reșița este una „upgradată“, zece dintre cele 36 de panouri fiind printate aici, urmând ca la următoarea stație, cea de la Sibiu, să-i fie adăugate foarte probabil alte, mai multe sau mai puține, panouri.
„Am ales ziua asta, de 19 februarie, dedicată lui Constantin Brâncuși, pentru că îndeobște în România când se celebrează cineva, acel cineva este omorât în ziua celebrării, simbolic vorbind. Eu n-am de gând să fac ierarhii valorice, eu doar spun că din punctul meu de vedere e viu, cum orice mare artist e viu când opera lui, gândirea lui, conceptele lui creează în continuare discurs, reacții. Unele populare (colivă), altele sincere (coloană din beton în curtea blocului). Ce vedeți aici, sunt toate culese de pe Internet, de pe Facebook, de la prieteni care îmi trimit poze, lucruri care se întâmplă pe ici, pe colo. Eu le-am adunat într-un soi de colecție, care nu are sfârșit. Brâncuși continuă să genereze idei contemporane. După ce o să plecați de la expoziție, o să vedeți numai Brâncuși peste tot!“, ne-a asigurat el.
Deși realizarea (sau replicarea) unei astfel de expoziții pare a fi un lucru facil, artistul ne asigură că presupune totuși un mare stres. „Chiar dacă am făcut până acum peste o mie de expoziții, există stres. Că, poate, lucrurile nu stau bine? Cum primește lumea? Poate vine lumea și se așteaptă să găsească Brâncușiul de la Timișoara aici? Iar dacă cineva are o problemă cu expoziția asta, să știți că am expus în 140 de muzee de artă din lumea asta, cu alte cuvinte sunt cel mai bun specialist în artă contemporană din țara asta.“, a precizat Perjovschi.
Ecouri ale abordării sale creative și expoziționale vor fi cu siguranță, cum de altfel vor fi și așteptări legate de viitorul său proiect cu substrat sociologic „care va fi despre tricolor, despre felul în care înțelegem și folosim steagul“. Deocamdată, însă, MBM și Primăria Reșița invită publicul să viziteze actuala expoziție, care va fi deschisă timp de o lună. Sus, în muzeu, pe stânga!
JCS-Walter Fleck