CARAȘ-SEVERIN – Ziua Brâncuși, sărbătoare națională, va fi marcată și local, la Muzeul Banatului Montan din Reșița!
În condițiile în care încă mai este perceptibilă, în discursuri sau activități online, reverberația expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” găzduită de Muzeul de Artă din Timișoara între 30 septembrie 2023 și 28 ianuarie 2024, Reșița va rezona, începând de luni, 19 februarie, cu un „Ecou Brâncuși“. Vernisajul expoziției artistului și curatorului Dan Perjovschi (foto) va avea loc la Muzeul Banatului Montan din Reșița, la ora 18, marcând astfel „Ziua Brâncuși“. Sărbătoare națională, așa cum a fost declarată prin Legea nr.305/2015 ziua nașterii marelui sculptor, 19 februarie.
„Document şi documentară în acelaşi timp, expoziția ilustrează influența «brandului» Brâncuși în mai toate sectoarele creative, dar și în societatea românească contemporană. La 148 de ani de la nașterea lui Brâncuși, arta sa continuă să influențeze gândirea artistică și să atragă magnetic. Dan Perjovschi realizează în manieră proprie o expunere a acestor influențe și aduce la Reșița un univers Brâncuși ușor de înțeles prin intermediul imaginilor, a cărților, a instalațiilor inedite.“, precizează, sobru, un comunicat de presă al MBM.
În opinia autorului, în schimb, expoziția e: „Un iarmaroc de idei, imagini, interpretări sau neînțelegeri, populisme, globalisme și naționalisme. Brâncuși în bronz, plastic, zăpadă, argint sau în colivă. Zeci și zeci de imagini. Nu te duce mintea și se sparie gândul. Nebunia nebuniilor. Noi. Brâncuși.“ Cel puțin astfel vorbea Dan Perjovschi despre expoziția „Brâncuși după/peste/fără Brâncuși“, găzduită anterior de Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Ajunsă la noi într-o formă „upgradată“, expoziția „Ecou Brâncuși“, la al cărei vernisaj MBM și Primăria Reșița invită cu căldură, nu va rămâne, cu siguranță, fără ecouri.
JCS-Walter Fleck