CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a mai avut loc încă o expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au împărţit zâmbete, iar oamenii de acolo au simţit că nu sunt uitaţi!
Despre Ineleţ, Dobraia şi acele locuri în care dacă întinzi mâna în sus ai impresia că norii ţi-o mângâie, s-a tot scris şi povestit. Şi se va mai povesti. Şi mulţi credem că acolo se merge pentru a duce haine, mâncare şi asta este tot. Acolo simplitatea înseamnă viaţă şi putere, iar greutăţile sunt doar un alt fel de a trăi mai aproape de Dumnezeu.
Cei de la Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara au făcut eforturi şi luna aceasta, arătându-le locuitorilor din ţinuturile unde timpul nu are nicio putere, că nu au fost uitaţi. Au fost ajutaţi în demersuri de Clubul Times 1266 şi de Asociaţia „Iulia Haşdeu“ din Timişoara. „Sunt oameni pentru care a dărui poate însemna a fi. Cu aceste gânduri am urcat sâmbătă, 10 februarie 2024, la Ineleț. Pentru că şi soarele a zâmbit, şi noi ne-am încumetat să urcăm muntele pentru a găsi acele zâmbete sincere ale oamenilor din satul izolat de civilizație. Le-am găsit. În schimbul lor, am dăruit alimente și îmbrăcăminte și ne-am întors cu sufletele pline de bucurie. A fost o zi. Povestea merge mai departe!“, ne-a spus Cristian Neghină, cel care mobilizează asociaţia şi diverşi oameni să deschidă ferestre în cer, prin binele făcut.
Potecile spre Ineleţ fac parte din viaţa lui, de aproape 4 ani a tot învăţat să meargă pe ele şi nu se mai opreşte. „Nu acum. Mai sunt atâtea de făcut aici. Trebuie finalizate lucrările la Centrul comunitar, aş vrea să ne apucăm şi de căminul cultural. A fost mult de muncit aici. Am adus materiale, am zugrăvit, am montat instalaţii, am adus medici. Au fost mulţi oameni care s-au implicat, financiar şi uman, şi cărora le mulţumesc. Unii au renunţat, alţii încă îmi sunt alături. Poate vor mai veni şi alţii, îi aştept. Oricum, eu nu renunţ. Ar fi mai mult decât necesar dacă s-ar amenaja cât de cât drumul comunal ce leaga Ineleţul de Prisăcina (ultimul sat în care se poate ajunge cu o maşină) şi aşa s-ar mai reduce izolarea. Domnul preşedinte Romeo Dunca a alocat banii necesari pentru acel drum, dar mai este nevoie si de bunăvoinţa Direcţiei Silvice să aprobe tăierea unor copaci netoaletaţi la timp, care au împânzit drumul. Aşteptăm ca autorităţile să îşi facă treaba, pentru ca un drum existent pe hârtie să poată fi şi practicabil pentru vehicule de mici dimensiuni. Pentru ca un medic, pompier sau poliţist să poată ajunge şi la Inelețul rupt de civilizaţie tocmai din cauza lipsei de întreţinere a acestui drum. Aşteptăm!“, ne-a spus Cristian Neghină.
Nouă oameni de bine, cu nouă ATV-uri, au ales să lase sâmbătă urme frumoase acolo, în tot ceea ce înseamnă ţinutul Ineleţului. Pentru simplul fapt că, deşi uitarea le învăluie uşor, în sufletele oamenilor de acolo urmele binelui făcut de ei nici Timpul nu are vreo putere să le şteargă…
JCS-Nina Curiţa
