Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E reacția președintelui Romeo Dunca, după ce șeful PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a spus că nu a făcut nimic ilegal în cazul pagubei de la căminul de bătrâni din Reșița!

Hurduzeu prezenta ieri ordonanța prin care dosarul său a fost clasat de procurorul de caz pe motiv că fapta s-a prescris, spunând totodată că nu e de acord cu motivarea pe baza prescripției și că cere ca instanța să constate că nu există faptele care s-ar fi prescris, adică neglijență în serviciu și omisiunea sesizării. Dunca a reacționat: „Pe pagina de Facebook a deputatului PSD Silviu Hurduzeu și viitorul candidat la CJ CS a apărut azi (ieri, 18 ianuarie-n.r.) o postare prin care sunt înfierat pentru ca mă ocup de lucruri slabe. Așa o fi, dacă 2,5 milioane de lei pierduți de bugetul județean prin posibilă neglijență sau complicitate a acestuia înseamnă un mic amănunt neglijabil. Deși, cu exact această sumă, cetățenii din Brebu și Zorlențul Mare au primit un covor asfaltic nou pe cei 6 km de drum care leagă cele doua localități. Dacă mai amâna puțin postarea, ea nu mai apărea. Pentru că în situația în care un procuror șef și un judecător de tribunal îți dau peste nas arătând că nu ai procedat corect, aceasta devenea penibilă. Asa cum după pronunțare, a și devenit… Schimbarea încadrării de la fapta s-a prescris la fapta nu există reprezintă o manevră inteligentă care l-ar fi scăpat pe fostul președinte și viitor candidat al PSD de răspunderea civilă. Care, deși fapta penală era prescrisă, putea scăpa de răspunderea civilă, doar că cei de la Tribunalul Caraș-Severin au fost de altă părere.”

La ce se referă Dunca?

La faptul că Tribunalul Caraș-Severin a decis ieri redeschiderea urmăririi penale pentru prejudiciul de 2,5 milioane de lei de la căminul de bătrâni. Chiar dacă fostul șef al CJ prezenta ieri o ordonanță din septembrie 2023, de clasare a dosarului, ce nu s-a spus e că ordonanța respectivă a fost infirmată două luni mai târziu, în noiembrie 2023, de procurori, decizie confirmată ieri de Tribunalul Caraș-Severin, care a considerat că se impune redeschiderea urmăririi penale în cazul prejudiciului de la Centrul de Persoane Vârstnice din Reșița.

„Respinge excepţia necompetenţei materiale invocată de apărătorul ales al intimatului Hurduzeu Florin Silviu. Constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei emise la data de 23.11.2023, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 479/P/2023, prin care s-a dispus infirmarea ordonanţei de clasare din data de 20.09.2023, şi redeschiderea urmăririi penale, pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu și omisiunea sesizării, faptă prevăzută de art. 267 Cod penal. Definitivă.”, precizează Tribunalul Caraș-Severin.

JCS-Nina Curița