Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Astfel ar trebui să înceapă 2024, dacă serviciile publice şi-ar prezenta spectaculoasele realizări ale acestui an!

Potrivit Wikipedia, „serviciul public“ este o noţiune de drept administrativ şi se referă la acele activităţi de interes general, coordonate de guvernul unui stat şi disponibile cetăţenilor statului respectiv. Potrivit Constituţiei României, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale. În virtutea acestei calităţi şi a prerogativelor funcţiei, în cadrul recentei şedinţe de Colegiu Prefectural, prefectul judeţului, Ioan Dragomir, s-a adresat audienţei: „V-aş ruga ca toate instituţiile să-şi facă un bilanţ al realizărilor pe 2023, astfel încât să fie puse în evidenţă cele mai importante şi, bineînţeles, dacă au fost anumite probleme să le evidenţiaţi şi să-l facem şi public. Instituţiile sunt publice, deci bilanţurile trebuie făcute cunoscute conjudeţenilor noştri. Facem un apel şi la mass-media, suntem convinşi că de abia aşteaptă să le primească. Pentru a le face publice, pentru a prezenta cele mai spectaculoase realizări ale fiecărei instituţii, dar şi problemele întâmpinate în 2023!“

Colegialul apel la transparenţă l-a înregistrat şi reţinut doar mass-media, de vreme ce niciuna din cele aproape 50 de „deconcentrate“ nu s-a grăbit să transmită vreun bilanţ, punându-l pe prefect în situaţia de a recunoaşte: „Din păcate, n-am reuşit să-i conving să-şi facă acele bilanţuri, dar o să revin cu o solicitare la ei. Şi chiar de data asta o să informez şi conducerile de la Bucureşti.“

E adevărat că, nefiind legiferată expres, noţiunea de serviciu public rămâne o temă de reflecţie pentru prestatori şi beneficiari deopotrivă, de multe ori nuanţele comunicării dintre aceştia fiind determinate de criterii de tipul „minte, inimă şi literatură“ sau „renumeraţia mică, după buget“. La fel de adevărat e că nicio definiţie vagă de pe Internet nu e în măsură să mobilizeze pe cineva să se concentreze şi să scrie compuneri bilanţiere în preajma Crăciunului sau a Anului Nou. Chiar dacă, vorba prefectului, realizări spectaculoase, sau probleme, s-ar găsi la fiecare instituţie. Mai multă transparenţă, cine ştie, poate în 2024?

JCS-Walter Fleck