CARAŞ-SEVERIN – Rezultatele obţinute în cadrul a două proiecte recente vor fi prezentate, marţi, la Centrul Universitar UBB!
Dacă pentru cei mai mulţi dintre noi luna decembrie înseamnă colinde, cadouri, pregătiri de vacanţă şi de sărbători, Centrul Universitar al Universităţii Babeş-Bolyai din Reşiţa iese din acest tipar propunând o temă ceva mai aridă, raportată la contextul menţionat. Deloc deplasată, de vreme ce întâlnirea de diseminare a rezultatelor cercetărilor întreprinse în ultima perioadă poate fi asimilată evenimentelor de „sfârşit de an“ calendaristic, ba chiar de „sfârşit de un an şi jumătate“ cât au durat cercetările ale căror rezultate vor fi dezvăluite publicului marţi, la ora 17, la CUUBB.
Astfel, în cadrul unui workshop (atelier, grup de lucru, pentru francofoni) al Şcolii Doctorale de Inginerie (SDI), cercetătorii postdoctorali dr. ing. Aurel Băra şi dr. ing. Attila Geröcs îşi vor prezenta concluziile cercetărilor finanţate în cadrul proiectului POCU 153310 „Dezvoltarea competenţelor de cercetare avansată şi aplicată în logica STEAM + Health“.
Despre prima temă, „Contribuţii la clasificarea automată a defectelor transmisiilor mecanice aplicabilă echipamentelor industriale“, Aurel Băra ne-a spus, pe scurt, că este vorba despre un soft de diagnosticare dezvoltat şi testat în condiţii reale. „Cred că este important să transmitem că există preocupare pentru cercetare, atât la nivel universitar cât şi la nivelul comunităţii noastre. Spun asta pentru că, în fond, activez în mediul privat, la Reşiţa Reductoare şi Regenerabile, într-un domeniu în care rezultatele acestor cercetări sunt extrem de utile.“, a precizat Băra.
Lămuriri în legătură cu cea de-a doua temă, „Sisteme inerţiale noi de transformare a mişcării de rotaţie şi mişcare liniară unidirecţională“ vom primi cu siguranţă, marţi, cu prilejul prezentării rezultatelor, de la Attila Geröcs.
Proiectul, derulat în perioada 1 iunie 2022 – 30 noiembrie 2023, a fost implementat de Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu“, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, Academia Română şi NTT Data România.
JCS-Walter Fleck