REȘIȚA – Clubul Sportiv Universitatea Reșița a câștigat duminică, 12 noiembrie, cu scorul de 36-21 (20-13) partida cu CS Arena Târgu Mureș din etapa a VI-a a Diviziei A, Seria C! Studentele pregătite de Cristian Busuioc au obținut astfel prima victorie din actualul sezon!
„Am condus în permanență pe tabela de marcaj, însă trebuie să recunoaștem că am întâlnit un adversar care a avut probleme de efectiv. Echipa din Târgu Mureș nu a avut schimbări, dar una peste alta se vede progresul la formația noastră. Fetele joacă mai bine, am obținut o victorie de moral în acest ultim joc din acest an calendaristic. Rămâne să ne continuăm pregătirea, deși va fi o întrerupere lungă a campionatului. Nu vom mai juca până anul viitor. Ne vom antrena în continuare, rămânem optimiști și avem speranța că aceste fete tinere vor crește de la joc la joc. Acest lucru ne-am și propus în acest sezon competițional.”, a declarat prof. Cristian Busuioc.
CSU Reșița este pe locul 5, cu 4 puncte, în timp ce pentru prima poziție se luptă CSM Deva și ACS Liviu Rebreanu Turda, ambele cu câte 15 puncte. CSU Cluj-Napoca, cu 12 puncte, este pe locul 3. Etapa a VII-a se va disputa abia la anul, când Reșița va juca pe 21 ianuarie, în deplasare, cu CSU Oradea (locul 4, cu 6 puncte).
JCS-Ștefan Moraru