CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre brățările și telefoanele destinate celor care comit acte de violență domestică, aceștia urmând să fie monitorizați de polițiști!
Iar implementarea sistemului ar putea fi posibilă în județul nostru până la sfârșitul acestui an, după cum a declarat șeful Inspectoratului Județean de Poliție, comisar-șef de poliție Cătălin Georgescu, în cadrul unei conferințe de presă organizate pentru prezentarea activității instituției pe care o conduce, în primele 9 luni ale anului: „Inspectoratul face parte din etapa a doua a proiectului de implementare a programului privind monitorizarea electronică, vorbim de SIME (Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică – n.r.), în sensul că persoanele care comit aceste infracțiuni vor fi monitorizate prin primirea acelor brățări și telefoane. Suntem în derulare cu toate aceste activități, am identificat spațiile, vom primi 10 funcții pentru operatorii, dispecerii care vor lucra la dispeceratul unității și care vor coordona toate aceste activități. Activitățile de instruire a polițiștilor, atât de Rutieră, cât și Ordine Publică, pentru că ei vor interveni în momentul în care vor fi semnalate încălcări ale ordinelor de protecție în stradă, se derulează permanent pe mai multe module de pregătire. Important este ca, până la finele anului și începând cu data de 1 ianuarie, tot acest sistem să fie operațional și să funcționeze la parametri normali!“
Pentru introducerea noului sistem, în cursul lunii octombrie, 6 viitori dispeceri SIME au participat la sesiuni de instruire teoretică și practică la sediul Inspectoratului General al Poliției Române și la cel al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. „Este și un lucru bun, pentru că știu și din experiența județelor în care a fost implementat acest proiect, vom primi un număr mare de agenți care vor acționa în segmentul stradal, a mai spus Georgescu. Luna viitoare, o nouă promoție de absolvenți va fi repartizată inspectoratelor județene de poliție și cred că vom primi un număr mult mai mare de absolvenți, astfel încât să atingem două obiective: reducerea deficitului de personal și o prezență mult mai activă în stradă, care să gestioneze, pe lângă aceste probleme, întreaga problematică din segmentul stradal.“
Șeful IPJ Caraș-Severin a și prezentat situația cazurilor de violență domestică în județ, care înregistrează un trend descendent, la fel ca fenomen infracțional în general, cu mici excepții. Astfel, la nivelul județului Caraș-Severin, a scăzut numărul infracțiunilor sesizate în domeniul violenței în familie la 332 (-55, -14,2%). Majoritatea acestora, 208, sunt infracțiuni de loviri sau alte violențe (-23, 10%). În mediul urban infracțiunile sesizate scad la 182 (-40, -18%), iar în mediul rural, scad la 150 (-15, -9,09%).
La începutul anului 2023 se aflau în lucru 89 de ordine de protecție (-4, -4,3%), iar în primele 9 luni ale anului 2023 au fost emise 66 de ordine de protecție (-29, -30,5%), din care 13 provenite din ordine de protecție provizorii. Au fost soluționate 103 ordine de protecție (+23, +28,8%) și au rămas în lucru 52 de ordine de protecție. În ce privește ordinele de protecție provizorii, în anul 2023 au fost emise 86 (-26, -23,2%), dintre care 84 la solicitarea victimei (-28, -25%). 46 (-36) de ordine de protecție provizorie au fost emise în mediul urban și 40 (+10) în mediul rural. Din totalul celor 86 de ordine de protecție provizorii emise, 82 (95,35%) au fost confirmate de procuror și dintre acestea doar 13 (15,86%) au fost transformate în ordine de protecție (2 în mediul urban și 11 în mediul rural).
JCS-A.M.