Anul 2008 a adus o creştere a numărului
agenţilor economici care îşi
desfăşoară activitatea pe raza
municipiului.
Potrivit datelor de la Oficiul Registrului
Comerţului, la 31 decembrie 2008, figurau
ca înmatriculaţi un număr de 3.123 de
agenţi economici. Cifră care indică o
creştere faţă de anul 2007, când
numărul agenţilor economici
înregistraţi era de 2.887.
Creşterea apare şi la nivelul agenţilor
economici aflaţi în funcţiune: 1.663,
faţă de 1.549 în 2007 şi 1.469
în anul 2006. Societăţile cu
răspundere limitată continuă să
deţină ponderea cea mai mare din totalul
agenţilor economici (2.162), urmate de
asociaţiile familiale (413) şi persoanele
fizice care desfăşoară
activităţi comerciale (390).
Doar trei societăţi cu capital de stat
şi şapte cu capital mixt, de stat şi
privat, sunt înregistrate la Caransebeş.
Restul, sunt agenţi economici cu capital privat
autohton (2.939), străin (98) sau mixt (76). La
sfârşitul anului trecut, în
evidenţa Agenţiei Locale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă se aflau un
număr de 8.698 şomeri.
Dintre aceştia, 3.318 beneficiau de ajutor de
şomaj, 5.380 erau înscrişi în
evidenţă, iar restul se aflau în
căutarea unui loc de muncă. Rata
şomajului în luna decembrie a
anului 2008 a fost de 6,1%, în scădere
faţă de aceeaşi perioadă a anului
2007, când se afla la 7,2%.
Iulius Pîrvu
