CARAȘ-SEVERIN – ACS Slatina Timiș a pierdut sâmbătă, 17 iunie, scor 0-1, partida tur cu CSO Turceni (campioana Gorjului), meci contând pentru barajul pentru promovarea în Liga 3! Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 10, din penalty, de Daniel Unguru, iar fotbaliștii cărășeni, cu puțină șansă, ar fi putut înscrie în prima parte!
„Pot spune că a fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe cu jucători experimentați. Echipa din Turceni a avut avantajul terenului propriu, dar este o formație foarte bună per ansamblu și doresc să îi felicit pe această cale pe jucătorii adverși. Au încercat să joace un fotbal frumos și curat. Au deschis scorul dintr-un penalty în minutul 10, care după spusele tuturor se pare ca nu a fost. A venit penalty-ul foarte repede și cred că asta a făcut diferența, după care a fost o repriză secundă echilibrată. Bineînțeles că noi nu am ieșit la atac, nu am vrut să ne expunem, știind că avem returul la noi acasă. În rest, pot să spun ca arbitrajul a fost de Liga 3 fără doar și poate. Chiar dacă brigada de arbitri a fost formată din fete, au fost extraordinare și doresc să le felicit și să le urez multă baftă pe viitor. Legat de echipa noastră pot spune că jucătorii noștri s-au autodepășit. Am avut în prima repriză două ocazii unde dacă eram puțin mai atenți cred că puteam scoate mai mult. Cred în continuare că avem șanse reale la promovare. Depinde foarte mult de cum reușim să ne refacem după acest meci. A fost un meci de luptă, cu multă încărcătura. Sper că o să reușim să remontăm acest handicap și să ne calificăm în Liga 3. Pot spune că în prima repriză am intrat un pic timorați, poate și pentru că pentru mulți dintre jucători acesta a fost primul meci de baraj din viața lor, iar acest lucru și-a spus cuvântul și n-au reușit să se monteze decât după pauză. Alex Cojocariu a intrat la pauză și a intrat foarte bine. Este un tânăr jucător promițător, dar toată echipa, cum am spus, s-a autodepășit, au făcut cu toţii eforturi foarte mari. Eu cred că au dat tot ce a fost mai buni din ei. Cred că returul va fi, la fel, un meci de luptă. Jucăm pe terenul propriu, care cred că o să ne avantajeze pe noi. Terenul la Slatina are dimensiuni mult mai accesibile pentru noi, pentru condiția noastră fizică, și sperăm să câștigăm!”, a declarat Adrian Neagu, antrenorul-jucător de la Slatina Timiș.
Partida retur va avea loc pe 24 iunie, de la ora 17:30, la Slatina-Timiș.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: CSO Turceni