CARANSEBEȘ – Sportivul caransebeșean Lucian Ștefan a cucerit prima sa medalie la seniori, la Campionatele Internaţionale de atletism ale României. Lucian este legitimat la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș!
„Lucian și-a reconfirmat statutul de titular al probei de 3.000 m, pentru că a luat medalie de argint cu o performanță foarte bună: 8 minute, 25 de secunde și 54 de sutimi. Performanța ca performanța, dar noi, specialiștii, știm ce înseamnă să faci un finish, adică ultimii 400 de metri, în 56 de secunde şi 80 de sutimi. Pentru un alergător de 3.000 m este o performanță cu totul și cu totul deosebită. Treaba asta a făcut-o Lucian. A fost depăşit cu 18 sutimi de secundă de un atlet moldovean cu o carte de vizită mult mai bună, fiind senior. Sportivul moldovean are 32 de ani, este un alergător care a abordat mai multe distanțe, de la 1500 până la maraton, cu performanțe internaționale remarcabile. Mă bucur că Luci a obținut prima lui medalie de seniori!’’, a spus antrenorul emerit Cristian Dragomir.
JCS-Ștefan Moraru