Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Edificiul vechi de peste trei veacuri a fost surprins într-o lucrare realizată de pictorul Lucian Popovici!

Regiunea Vest prin ochii artiștilor“ a bifat încă un edificiu din Caraș-Severin, în contextul în care, anul acesta, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. ADR Vest, împreună cu Asociația Prin Banat, promovează clădiri de patrimoniu în a căror reabilitare s-a investit, sub forma unor ilustrații realizate de artiști. Vineri, 26 mai, a venit rândul Bisericii de lemn din Ersig, văzută de Lucian Popovici, restaurată în vara anului 2022, în urma unei finanțări de aproape 4 milioane de euro.

Biserica de lemn de la Ersig este cea mai veche de acest fel din Caraș-Severin, dar vârsta ei exactă nu e cunoscută. Un act din urmă cu aproape un secol preciza că lăcașul «este zidit în 1713, an ce se află inscripționat pe stâlpul de lemn al peretelui din Sfânta Biserică». Numai că însemnul a dispărut odată cu renovarea din anul 1979, așa că singura inscripție vizibilă care poate să îi certifice vechimea e cea care face referire la anul 1767, scoasă la iveală după curățarea iconostasului. Lăcașul cu hramul «Adormirea Maicii Domnului» e construit în tehnica «în căței» («în stobori», în graiul local), adică pornește de la o structură de stâlpi prinși în tălpi și cununi. Pereții din lemn sunt căptușiți cu lut frământat cu paie, iar acoperișul e din șindrilă, cu un turn realizat în stil baroc vienez. Este una dintre puținele biserici care au scăpat de incendiul turcesc din timpul războiului ruso-turc, iar astăzi îi poate întâmpina din nou pe oameni datorită unui proiect de restaurare în valoare de 3,8 milioane lei (3,7 milioane lei – fonduri nerambursabile), implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020!“, au precizat cei de la ADR Vest.

JCS-A.M.