Caraş-Severin, Romania

VEST – AGIL a reprezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, mediul de afaceri de top din Banat, la o întâlnire oficială organizată la sediul Consiliului Judeţean Timiş, în contextul manifestărilor consacrate Capitalei Europene a Culturii – Timişoara 2023!

Un bun prilej de a prezenta de această dată şi comunităţii internaţionale rezultatele muncii din cei peste 30 de ani de activitate, în condiţiile în care invitaţia gazdelor a fost onorată de 25 de ambasadori, şefi de misiuni diplomatice şi ataşaţi culturali. La finalul întâlnirii oficiale, în cadrul căreia oaspeţilor le-a fost prezentat Timişoara şi Banatul sub toate aspectele sale, participanții au acceptat cu bucurie invitaţia de a zăbovi la standul AGIL, pentru o succintă incursiune gastronomică. Astfel, oaspeţii s-au putut convinge şi ei de calitatea produselor bănăţene, unanim recunoscute şi apreciate în România.

Dincolo de importanţa participării punctuale a AGIL la această reuniune, astfel de întâlniri reprezintă oportunităţi reale pentru demararea altor investiții majore în regiune, cât şi pentru o dezvoltare economică și mai accentuată.