Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre proiectul de aprobare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie, pentru a-și acoperi atât cofinanțarea, cât și cheltuielile neeligibile atât de necesare implementării de proiecte europene!

Senatorul liberal Marcel Vela a susținut în plenul Senatului României punctul de vedere al Grupului Parlamentar PNL privind aprobarea OUG 24/2023 prin care Guvernul condus de PNL dă posibilitatea primăriilor și consiliilor județene de a obține împrumuturi din Trezoreria statului, necesare asigurării cofinanțării sau susținerii cheltuielilor neeligibile pentru proiectele europene.

„Suntem în fața unui vot extrem de important pentru România. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24 din 2023, aprobată prin acest proiect de lege, a fost extrem de importantă pentru toate unitățile teritoriale și administrative din România, indiferent de numele și de culoarea politică a primarilor și a președinților de consilii județene, având în vedere faptul că în prezent se înregistrează la nivelul UAT-urilor o finanțare destul de complexă, și uneori deficitară, astfel încât primarii, președinții de consilii județene nu pot, împreună cu forurile legislative locale și județene, să susțină cofinanțarea unor proiecte europene sau sumele neeligibile din aceste proiecte. Vreau să subliniez faptul că în prezent, în România, sunt în derulare 2.835 de proiecte, care au termen de finalizare 31 decembrie 2023. Și acest proiect de lege care permite acordarea unor împrumuturi pentru cele două destinații – cofinanțare, respectiv acoperirea unor cheltuieli neeligibile, este un balon de oxigen extrem de important pentru dezvoltarea României. Vreau să transmit, în numele aleșilor locali din circumscripția mea mulțumiri celor implicați în emiterea acestei ordonanțe și premierului României, pentru că noi astăzi, acum, aici avem ocazia, privilegiul dacă îmi permiteți să spun și așa, să votăm și să acordăm un vot extrem de important pentru proiecte deosebit de importante. Grupul Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege și vă îndemn dragi colegi, onorat Senat, să înregistrăm un vot în unanimitate pentru România! Vă mulțumesc!“

Și votul a fost aproape unanim, proiectul de lege vizând aprobarea OUG 24/2023 obținând o majoritate covârșitoare, cu 105 voturi „pentru“, 0 împotrivă și 1 abținere (cea a Dianei Iovanovici-Șoșoacă). Facem precizarea că Senatul este prima cameră sesizată, urmând ca deputații să pună parafa finală.

JCS-A.M.