CARANSEBEȘ – Primăria a tras gazul până în apropiere de cartierul caransebeșean, însă mai e nevoie și de o extindere a rețelei pentru ca cele câteva sute de familii să beneficieze de această facilitate!
Într-o recentă ședință a legislativului caransebeșean, liberalul Puiu Paica a adus în discuție această problemă: „Gazul în Valea Cenchii când îl băgați? Că mi-ați zis că l-ați băgat și 300 de persoane nu au gaz!” „Se va pune în funcție Vila Popov, se dă drumul și la punctul pe care-l avem în Valea Cenchii.”, a explicat primarul Felix Borcean, completat de adjunctul său, Bebe Pasere: „E făcută doar rețeaua principală, lumea nu înțelege, a fi gaz înseamnă să tragi la fiecare casă. Noi avem doar o coloană care intră în Valea Cenchii și atît. Trebuie făcut un proiect de extindere.”
Cel care a oferit date mai amănunțite a fost city managerul Florin Bogdea, potrivit căruia în momentul când primăria face recepția lucrării, cetățenii pot să-și depună la distribuitorul de gaz cereri pentru conectare la rețea, urmând să primească înapoi o bună parte din suma necesară conectării. „Ordonanța ne permite nouă ca UAT să tragem gazul doar în anumite puncte, nu putem să facem și extinderea. Conform Ordonanței, cetățenii primesc o sumă înapoi din acea conectare. Noi ne-am gândit să facem extinderi în alte puncte, pentru ca cetățenii să se poată conecta la conducta de gaz pe un preț mai mic. În Valea Cenchii, dacă toți ar cere în același timp conectarea, prețul ar fi mult mai mic decât dacă ar cere numai 10-20 de persoane, una e să ceară 300 și alta doar câțiva. Gazul este adus în Valea Cenchii, oamenii au obligația în momentul acesta să se ducă la Delgaz și să facă cereri pentru conectare. Vă dau un exemplu, poate la o familie costă 3.000 de lei conectarea, din valoarea respectivă, în jur de 2300 se restituie de către Delgaz în 4 ani, așa zice Ordonanța.”, au fost lămuririle aduse de city manager.
În concluzie, oamenii trebuie să se adreseze distribuitorului de gaz într-un număr cât mai mare, pentru a se minimiza costurile de branșare. Până atunci, reprezentanții primăriei vor discuta cei de la Delgaz pentru a se găsi cea mai bună variantă pentru ca cele câteva sute de familii din Valea Cenchii să poată beneficia cât mai repede de gaz metan.
JCS-R.M.