CARAȘ-SEVERIN – Încă un accident grav s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 6, în comuna Constantin Daicoviciu!
Mai multe mașini și un TIR s-au ciocnit, în urma impactului fiind rănite 5 persoane, cel puțin una dintre acestea fiind aruncată sub TIR. La fața locului au ajuns ambulanțe SMURD ale pompierilor caransebeșeni, ambulanțe ale serviciului județean, echipaje de poliție și elicopterul SMURD de la Caransebeș.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe DN 6 Caransebeş – Lugoj, în apropierea localităţii Constantin Daicoviciu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi alte trei autoturisme, soldat cu rănirea a cinci persoane, ce sunt evaluate medical.
Circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate în zonă. Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 45 – 60 de minute.
ACTUALIZARE. 4 răniți și un decedat într-un carambol pe DN6
Un TIR, o furgonetă cu cai și trei autoturisme au fost implicate într-un tragic accident de circulație produs pe DN 6, la Constantin Daicoviciu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SAJ și un echipaj IPJ.
În accident au fost implicate un autocamion (cap tractor și semiremorcă), o autofurgonetă cu animale (cai) și 3 autoturisme, fiind solicitată și intervenția elicopterului SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș. În urma evenimentului au rezultat 5 victime: 4 persoane transportate la spital cu traumatisme, iar 1 victimă este decedată.
FOTO/VIDEO: Emil Țigănele/ISU Semenic