CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean susține o serie de măsuri menite să restrângă punga cheltuielilor din sectorul public. „PSD susține ferm orice acțiune care oprește sau diminuează risipa de bani publici!“, spune social-democratul, care subliniază faptul că „nu se taie niciun leu de la investiții“!
Potrivit oficialului, lista principalelor măsuri avute în vedere pentru reducerea cheltuielilor publice începe cu interdicția cumulării pensiei cu salariu. În 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ trebuie să fie făcută clar opțiunea: ori pensia, ori salariul. Este important de precizat faptul că sunt exceptați medicii și profesorii, pentru că sunt domenii cu deficit de personal calificat. În aceste domenii, specialiștii, chiar și pensionați, trebuie stimulați să lucreze în continuare, pentru a acoperi deficitul de personal.
Vor fi înghețate salariile angajaților din sectorul public, până la finalul anului. Aceasta este regula generală, excepțiile se aplică strict acolo unde e nevoie de personal în plus. Va fi de asemenea interzisă achiziția de mașini, inclusiv în leasing, dar și de birotică, până la finalul anului. Dacă este necesar, întâi se face redistribuire între entitățile statului și abia apoi achiziție. Per ansamblu, cheltuielile cu bunurile materiale trebuie reduse măcar cu 6%.
JCS-T.K.