Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – … să acceptăm sume care nu sunt corecte!“, spune șeful județului, referindu-se la cotizația pe care consideră că cei de la ADI Intercom Deșeuri „au băgat-o cu forcepsul pe gât“ autorității județene!

Ședințele de la nivel prefectural de zilele trecute au ridicat din nou problema ADI Intercom Deșeuri, fiind lansate acuzații la adresa Consiliului Județean, care nu și-ar fi achitat cotizațiile, fapt pentru care ar exista probleme în organizarea unor licitații.

Întrebat asupra situației, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a explicat: „Este vorba de o cotizație de 600.000 de lei care ne-a fost băgată cu forcepsul pe gât. Nu zic că e mare sau mică, nu comentez asta, comentez doar modul penal în care ne-a fost băgată pe gât, pentru care există o contestație, există un proces și cred că există chiar și o plângere penală, care din păcate trenează. Iaca a trecut un an și se tot plimbă dosarul – după ce primim termene foarte lungi – din stânga în dreapta. Pentru că în urma acestei cercetări va rezulta cu siguranță mojicia făcută de cei de la ADI, de dl Borduz. Așa cum vă spuneam, n-am rezolvat nimic și n-o să rezolvăm! Avem doi ani, nu s-a făcut încă licitația, sunt contestații. Mai nou licitațiile pe astfel de sume se fac – nu cum ar fi normal la sumele astea – ci aducând dosarul fizic să-l pună, cineva să-l poată studia. Nu-mi însușesc această critică, trebuiau să facă o procedură corectă. Repet, nu vorbim de sume. Nu ne poate băga nimeni, vorba lui Iliescu, sula-n coaste să acceptăm sume care nu sunt corecte, prin modul de a ni se băga pe gât!“

Șeful județului a subliniat că nu face aprecieri vizavi de nivelul sumei, ci de felul în care a fost stabilită și impusă, pe care îl consideră incorect și ilegal: „Consider că înainte de a plăti orice cotizație, dialogul, discuția și procedura de lucru trebuie să fie unele legale, corecte. Nu punem botul la nicio forțare. CJ nu este o instituție de care să-ți bați joc, să vină un neica nimeni și să-ți bage pe gât o factură sau o cotizație pe care să o dai încă în anul în curs, fără ca tu să poți să ți-o bugetezi. Vorbim de principiu, nu de sumă. Suma, e mare, e mică, nu contează. Dar nu ni se poate impune așa de către niște oameni care nu înțeleg ce au de făcut pentru ca treaba să meargă bine. Dovadă că nici nu merge!“

JCS-A.M.