REȘIȚA – Un teren cu situație incertă, revendicat de Casa de Pensii, frânează eforturile OncoHelp de a deschide un spital la Reșița. Am reținut asta din afirmațiile pe care președintele OncoHelp, dr. Șerban Negru, le-a făcut la semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS)!
Clinica pe care o conduce a primit donație o clădire aflată în incinta Staționarului II al spitalului județean. Clădire în care OncoHelp vrea să deschidă un spital de profil, unde să fie tratați pacienții din Caraș-Severin. Iar aceștia reprezintă 15% din totalul pacienților clinicii din Timișoara. Spitalul care se dorește deschis în clădirea primită ca donație s-a împotmolit însă la… intrarea în aceasta. Sau la ieșire. Scriem asta deoarece, pentru acces facil în și din viitorul spital, OncoHelp are nevoie de „puțină înțelegere pentru un teren pe care spitalul nu-l folosește”, în exprimarea dr. Negru. Dar… n-a fost să fie.
Nu este singurul demers care se împotmolește în terenul de sub Staționarul II. Directorul CJAS, Ionuț Popovici, a vorbit despre o finanțare europeană în valoare de 550.000 de euro pe care instituția pe care o conduce a intenționat s-o acceseze pentru reabilitarea termică și energetică a clădirii în care funcționează CJAS. Casa de Sănătate a rămas doar cu intenția întrucât, conform lui Popovici, Casa Județeană de Pensii a acționat în instanță Consiliul Județean, Spitalul Județean, CJAS și Direcția de Sănătate Publică (DSP) pentru că revendică terenul pe care funcționează Staționarul II, CJAS și DSP. Situație care a blocat finanțarea pe care CJAS a vrut s-o acceseze, întrucât trebuia completată o declarație tip cum că nu există litigii cu privire la clădire sau teren. Cum însă acestea există, s-a ales praful de finanțarea europeană. „Situația terenului unde sunt situate aceste clădiri este oarecum incertă. În acest moment, sunt procese pe rol și probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care lucrurile nu sunt foarte clare. Nu știm ce va hotărî instanța, însă e o situație foarte ciudată pentru că această acțiune a încurcat efectiv pe toată lumea!”, afirmă Ionuț Popovici.
Marea „certitudine” a acestei situații ciudate sunt cei 1.800 de pacienți din județ tratați anual prin programul de oncologie. N-o spunem noi, ci medicul șef al CJAS, Ilie Mărțuică, conform căruia numărul real al pacienților rămâne o necunoscută, întrucât mulți alții „migrează” pentru tratament spre județe precum Timiș și Cluj. În paralel, la nivel național, apar anual 100.000 de cazuri noi. Realitate în fața căreia dr. Negru subliniază că, în Banat, patologia oncologică este foarte sus, iar rețeaua de stat nu are capacitatea de a trata pacienții cu care timpul nu are răbdare. Asta pentru că pacienții au nevoie de servicii rapide, iar echipa de pe plan local numără doar doi medici oncologi. „Însă sunt maladii oncologice care se pot vindeca dacă sunt depistate din timp, peste jumătate din pacienți putându-se vindeca dacă sunt tratați eficient și la timp.”, încheie dr. Negru despre o realitate la fel de neagră căreia, la Reșița, i se adaugă și incertitudinea terenului instabil. Pacienții, cu care timpul nu are răbdare, vor continua să „migreze” spre alte județe deoarece soluționarea ciudatei situații cere exact ceea ce lor le lipsește cel mai mult.
JCS-Ionel Ivașcu